Antena 3 CNN Economic Diferențe uriașe de preț între legumele de la producător și cele din magazine. Calculul care arată de ce unele se scumpesc chiar și de șapte ori

Diferențe uriașe de preț între legumele de la producător și cele din magazine. Calculul care arată de ce unele se scumpesc chiar și de șapte ori

Fermierii români sunt revoltaţi de diferenţele mari de preţ pentru legume cumpărate de la producător faţă de cele la care ajung în magazin. Uneori, de la poarta fermei și până pe tarabele din pieţe sau în supermarketuri legumele se scumpesc chiar și de șapte ori.

de Mia Lungu    |   

În cazul castraveților, de exemplu, fermierul vine la angro şi vinde cu un leu kilogramul către micii comercianți. Iar pe tarabele din piețe, tariful deja este umflat, iar castraveţii ajung la 4-6 lei kilogramul.

Există însă și producători care vând cu contract direct către supermarket, iar acolo prețul de la poarta fermiei este de 2-3 lei pe kilogram. Însă chiar și așa, în marile magazine un kilogram de castraveţi ajunge să coste 7 lei.

Explicația ar fi că între fermă și raftul magazinelor apar intermediarii, costurile de transport, depozitare, sortare, poziționare la raft și, în final, TVA-ul de 5%.

Nu este singura legumă în acestă situație. Și roșiile acum se vând la producători cu prețuri între 5-8 lei kg și ajung în piețe ori magazine la 10-15 lei kg.

Apoi, varza timpurie este cumpărată de la producător cel mai ieftin, cu 40 de bani pe kilogram. În pieţe, însă, ajunge să fie de aproape de 5 ori mai scumpă. Iar în marile magazine din ţară este vândută cu 3 lei kilogramul.

 

Subiecte în articol: legume producator magazine pret calcul scumpesc
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Festival de miștouri online la adresa lui George Simion