Virusul COVID 19 face parte din familia coronavirusurilor și nu a mai fost întâlnit până acum. Ca şi celelalte virusuri de acest gen, acesta provine de la animale. Fiind un virus nou, experții lucrează din greu pentru a înțelege cum funcționează.
Simptomatologia este, de obicei, ușoară, însă acest tip de coronavirus poate provoaca pneumonie. Pacienții infectați acuză febră mare, tuse și dificultăți de respirație. Doar în cazurile grave, poate apărea o insuficiență a anumitor organe.
Pe de altă parte, unii pacienți pot prezenta dureri musculare, dureri de cap, secreții nazale sau chiar diaree.
Există și unii pacienți care sunt complet asimptomatici, scrie thesun.co.uk.
Doar 1 din 6 pacienți infectați prezintă simptome severe, aceștia făcând parte, de obicei, dintr-o grupă de risc cu alte afecțiuni pre-existente. Aceste afecțiuni includ hipertensiunea arterială și diabetul.
Atenție însă, apariția unor astfel de simptome nu înseamnă neapărat că aveți coronavirus, acestea fiind foarte asemănătoare cu ale unei gripe simple.
Care sunt principalele diferențe între gripă și coronavirus?
În primul rând, perioada de incubație în cazul gripei este foarte scurtă. Simptomele se pot observa la doar 2-3 zile după infectare și evolează foarte rapid. Acestea constau în temperatură de peste 38 grade C, dureri musculare, slăbiciune sau oboseală, tuse uscată, cefalee, insomnie, pierderea poftei de mâncare și diaree.
În cazul gripei, ibuprofenul și paracetamolul pot ameliora starea iar o hidratare corectă va ajuta la evitarea deshidratării.
Pe de altă parte, coronavirusul are o perioadă mai mare de incubație. Experții sunt de părere că pot trece chiar 2 săptămâni de la infectare până la apariția simptomelor. Acestea pot fi ușoare la început, însă starea generală se poate deteriora grav în doar câteva ore. Cele mai bune indicii ale coronavirusului sunt respirația scurtă sau dificultățile de respirație, semne că trebuie să vă adresați imediat medicului.
Însă nu uitați! Este foarte important modul cum vă adresați medicului! Nu ieșiți din case și nu mergeți la Urgențe unde vă puteți infecta sau puteți infecta alți oameni, decât dacă este absolut necesar!
Anunțați Direcția de Sănătate Publică dacă știți că ați luat contact cu un pacient infectat sau ați călătorit într-o zonă de risc în ultimele 14 zile.