"Adaptabilitatea înseamnă capacitatea de a găsi soluţii la nişte contexte în care soluţia iniţială nu este eficientă. Deci, avem nevoie de flexibilitate. Neserios înseamnă a anula, a evita, cumva un comportament de evitare la lucrurile cu care nu sunt confortabil.
Ce este funcţional? Un proces în care exersez şi schimb soluţii până când primesc eticheta de neserios. Atunci când promit şi nu fac, dar dacă promit şi fac, doar că acţiunea se termină cu un eşec şi atunci sunt neserios?
Atunci avem nevoie să avem propriile noastre repere. Se întâmplă ca neseriozitatea să fie un fel de evadare, un fel de evitare din a-mi asuma nişte consecinţe pe care nu le pot gestiona", a explicat psihologul Yolanda Creţescu, luni, la rubrica Sfat de sănătate, de la Antena 3.
Minciuna este un comportament eficient care ne ajută în anumite situaţii
"Ce este minciuna? Un comportament. Alegem să minţim. Este un comportament care îmi serveşte mie şi atunci aceste persoane sunt dependente. Sunt acele persoane care nu sunt în confort să-şi asume această percepţie negativă.
Nu spunem niciodată că nu vrem ca cineva să vină în vizită, nu spunem nu am chef de tine. Ci spune, cred că trebuie să plec, nu mă simt prea bine. De ce? Pentru că îi investim pe celălalt cu mai multă atenţie decât ne investim pe noi. Şi aici poate fi şi problema şi de natură socială, cultură.
Din educaţie avem nevoie să existe respectul de vine şi să ştim care ne sunt limitele şi să-mi dau voie să am aceste limite. Dacă tu nu-mi respecţi limitele, nici ceilalţi nu o vor face", a adăugat psihologul.
Ce este ruşinea
"La rândul ei, ruşinea este o emoţie reglatorie, în care eu mi-am constrâns sau alţii în perioada mea timpurie nişte percepţii de sine în care eu trebuia să fiu într-un anume fel. Avem nevoie să ne autoreglăm şi să ne adaptăm mediului. Mai avem şi situaţii în care noi nu ştim cum suntem, dar ceilalţi ne văd.
Un exerciţiu foarte bun este să-i întrebăm pe ceilalţi cum ne văd şi să ne dăm voie să primim feedback negativ, pentru că doar atunci creştem. Un defect este o calitatea neexploatată", a încheiat psihologul.