Antena 3 CNN Life Sănătate Dieta pacienților cardiaci, în perioada verii

Dieta pacienților cardiaci, în perioada verii

3 minute de citit Publicat la 14:13 19 Aug 2016 Modificat la 14:13 19 Aug 2016

Bolile cardiovasculare ocupă primul loc în topul deceselor înregistrate la nivel mondial. Recunoașterea timpurie a simptomelor, consultațiile periodice la medicul specialist cardiolog, cât și tratarea imediată a afecțiunilor cardiovasculare reprezintă unii dintre cei mai importanți pași pe care pacienții cardiaci trebuie să îi urmeze și să îi respecte.

De asemenea, în ceea ce privește măsurile de prevenție pe care pacienții trebuie să le cunoască, acestea se împart în două categorii:

Prevenția primară se referă la conduita pe care trebuie să o adopte un pacient, în special după vârsta de 35 de ani, pentru a minimiza riscul apariției bolilor cardiovasculare. Stilul de viață, alimentația, consultațiile regulate la medicul de familie, alături de analizele medicale fac parte din prevenția primară.

Prevenția secundară se referă la tratamentul medical, cât și la abordarea unui stil de viață sănătos necesare după diagnosticarea pacientului cu o afecțiune cardiacă, astfel încât să se împiedice progresia și să se diminueze consecințele bolii. De aceea, alimentația sănătoasă, însoțită de activități fizice regulate, reprezintă pietrele de temelie ale tratamentului pacientului diagnosticat cu afecțiuni cardiace.

În perioada verii și nu numai, cuvântul care ar trebui să caracterizeze dieta pacientului cardiac ar trebui să fie moderația. Pacientul cardiac are voie să mănânce câte puțin din toate, dar mai mult din <<cele bune>>. Astfel, fără restricții, însă cu o atenție sporită asupra cantității și calității anumitor alimente, își poate îmbunătăți considerabil starea de sănătate.”, explică dr. Iulian Călin, medic specialist cardiolog la Centrele ARES.

Dieta mediteraneană

Regimul pacienților cardiaci ar trebui să conțină un aport crescut de salate, fructe, legume, carne slabă, pește. Acestea ajută la scăderea nivelului colesterolului “rău” din circulație, reduc greutatea corporală și ajută la menținerea tensiunii arteriale în limite normale.

Vinul roșu cu moderație

Depinzând de afecțiunea cardiacă a pacientului, acesta poate consuma un pahar de vin roșu, la o singură masă, pe zi.

Hipertensivii și consumul de sare

Consumul ridicat de sare crește tensiunea arterială, astfel încât, pentru pacienții cu hipertensiune arterială, un regim alimentar hiposodat (< 5 g/zi sare) devine obligatoriu. În urma adoptării regimului hiposodat, se obține un control mai bun al valorilor tensiunii arteriale, fără a fi nevoie de prescrierea suplimentară a medicamentelor. De asemenea, la pacienții diagnosticați cu insuficiență cardiacă (fie că au sau nu tensiune arterială), consumul de sare trebuie redus complet.

Hidratarea

Consumul a cel puțin 2 litri de lichide/zi, în special în perioada verii și a caniculei, este obligatoriu. Căldura excesivă deshidratează corpul uman și provoacă vasodilatație, efecte ce se suprapun în mod negativ cu administrarea anumitor medicamente folosite în tratarea bolilor cardiovasculare.

Sportul și pacienții cu afectare ischemică

Pacienții care suferă de angină pectorală, mai exact înfundarea arterelor coronare secundare aterosclerozei, sau la membrele inferioare, de tipul arteriopatie (durerile musculare resimțite la o anumită distanță de mers, provocate de ateroscleroza de la nivelul membrelor inferioare), trebuie să facă minimum 30-45 minute de sport/ zi.

Mersul pe jos, în ritm alert, ajută la scăderea în greutate, prin arderea caloriilor, la scăderea nivelului colesterolului, la o mai bună metabolizare a grăsimilor și la stimularea unor factori biochimici cu rol de protecție pentru acest tip de boală. În urma studiilor realizate, s-a demonstrat că scade recurența infarctului și a reapariției bolilor cardiace ischemice.

Este de preferat ca pacienții cardiaci să facă un efort moderat, însă de durată mai lungă și zilnic, în comparație cu un efort intens, dar de durată mai scurtă. De asemenea, se preferă sporturile în care sunt antrenați mușchii întregului organism, precum: înotul, alergarea ușoară, mersul rapid, între 40-60 de minute zilnic, cel puțin cinci zile din șapte. Sportul intens sau anumite tipuri de sport bazate pe forță se recomandă a fi evitate, deoarece acestea conduc la creșterea tensiunii arteriale.”, explică dr. Iulian Călin, medic specialist cardiolog la Centrele ARES.

Controale regulate

Pacienții cardiaci trebuie investigați periodic, atât clinic (prin vizita la medicul curant), cât și prin analize de laborator, cu scopul de a li se urmări, în special, nivelul colesterolului și al glicemiei.

Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole