Antena 3 CNN Actualitate Inedit DIETĂ. A reușit să slăbească 57 de kilograme în doar nouă luni, după ce a fost speriată de moarte să se mai uite în oglindă (FOTO)

DIETĂ. A reușit să slăbească 57 de kilograme în doar nouă luni, după ce a fost speriată de moarte să se mai uite în oglindă (FOTO)

<1 minut de citit Publicat la 13:30 04 Feb 2019 Modificat la 13:30 04 Feb 2019

DIETĂ. Devenise dependentă de junk food și își cumpăra în fiecare zi, dar într-o zi s-a îngrozit când s-a uitat în oglindă.  

DIETĂ. Cei zece ani când și-a făcut de cap cu pasiunea ei culinară și-au spus cuvântul. Așa că a decis să ia măsuri radicale. 

DIETĂ. Katerina Vasiliadis, 48 de ani, din Australia, ajunsese să îi fie rușine să se mai vadă.

DIETĂ. „Mănânc pe fond emoțional, așa că experimentez urcușuri și coborâșuri, mereu mă întorc la mâncare ca o sursă de confort”, a povestit femeia pentru Femail. 

DIETĂ. Meniul ei zilnic constă în chipsuri, crispies, ciocolată, dar și băuturi acidulate. 

DIETĂ. Pentru că nu își putea permite o operație de 16.000 de lire sterline, a decis să renunțe la junk food. A apelat la un priten care a slăbit cu un program care promitea între 9.5 și 15 kilograme în primele 40 de zile. 

DIETĂ. În doar nouă luni a reușit să piardă 57 de kilograme. „Dacă eu pot, poate oricine”. 

 

 

 

Etichete: dieta
Citește mai multe din Inedit
» Citește mai multe din Inedit
TOP articole