"Am mers pentru un interviu hotărât de comun acord în biroul unei senatoare no vax, al senatoarei no vax simbol, să zicem, al acelui front, foarte urmărită pe social media, într-o ţară în care două treimi din populaţie nu s-a vaccinat. În sfârşit, o temă care nu se putea omite.
Am început interviul meu, ea a scos un sac negru, lansând acuzaţii foarte grave la adresa guvernelor care gestionează pandemia.
Când am încercat să explic că sunt măsuri necesare şi inevitabile, ea m-a acuzat că sunt o ziaristă a guvernului", a spus Lucia Goracci.
Culmea, chiar Diana Şoşoacă le-a deschis uşa jurnaliştilor a căror identitate a pretins ulterior că nu o cunoaşte. Ziariştii de la RAI 1 au surprins momentul pe cameră.
Zâmbitoare, senatoarea le face semn să intre în cabinetul ei.
Jurnaliştii italieni susţin că Diana Şoşoacă i-a sechestrat apoi în cabinetul ei de avocatură şi le-a cerut să şteargă tot ce au filmat.
Răsturnare de situaţie în scandalul Şoşoacă-Goracci. Dovada sechestrării jurnaliştilor italieni
"Lucrul cu adevărat surprinzător şi care, într-un fel, este relevant, când situaţia i-a explodat în faţă, este că imaginea cea mai curată, chiar dacă nu centrată a agresiunii soţului ei se află în filmuleţul ei, pentru că eu îl aveam în faţă...mie mi-a căzut celularul şi se auzeau doar strigătele mele...ea este cea care l-a pus integral pe Facebook şi ne-a furnizat astfel şi ultima bucată care ne lipsea în sfârşit.
Poliţia ne-a cerut tot timpul acele imagini, care însă erau singura noastră apărare faţă de ceea ce susţinea ea", a mai spus jurnalista din Italia.
Jurnalista Lucia Goracci a povestit, la RAI 1, prin ce a trecut în biroul Dianei Şoşoacă. Iată interviul ei!
Scandalul a ajuns la cel mai înalt nivel. Ministrul de Externe al Italiei a cerut clarificări de la Guvernul României.
Premierul Nicolae Ciucă consideră inacceptabil incidentul.