Excentrica Diana Şoşoacă, senator AUR în Parlamentul României, s-a făcut remarcată prin convingerile ei împotriva sistemului şi a regulilor impuse de autorităţi pentru limitarea răsândirii bolii COVID. De această dată, Diana Şoşoacă s-a filmat la o petrecere cu lăutari într-un restaurant, unde toată lumea chefuieşte ca înainte de pandemie.
Diana Şoşoacă, petrecere cu lăutari la restaurant
Diana Şoşoacă şi-a început live-ul pe Facebook la orele 21.00, când petrecăreţii s-au ridicat de la mese şi s-au pus pe cântat şi chefuit pe ringul de dans. Ei cântă melodia "Treceţi batalioane, române, Carpaţii" şi se distrează de minune, ignorând orice regulă legată de pandemie.
Nimeni nu poartă mască de protecţie şi nimeni nu respectă distanţarea socială. La un moment dat, Diana Şoşoacă transmite câteva mesaje miilor de admiratori care o urmăresc pe Facebook. "E cazul să vă treziţi odată, e cazul să vă reveniţi la viaţă, viaţa trebuie trăită"
În tot acest timp pe ringul de dans se strâng în jur de 15 persoane care se iau în braţe, dansează şi cântă împreună. Diana Şoşoacă a luat microfonul lăutarului şi a cerut o melodie pentru Raed Arafat: "Vreau să-i facem o dedicaţie domnului Raed Arafat, bagă-i ceva de români", spune Diana Şoşoacă, moment în care lăutarul începe să cânte melodia "Noi suntem români"
Ce riscă Diana Şoşoacă, pentru petrecerea cu lăutari de la restaurant
Nu este clar în ce oraş a avut loc petrecerea şi la ce restaurant, dar cei filmaţi riscă să fie amendaţi de poliţie pentru nerespectarea regulilor impuse de pandemie. Printre aceştia, şi senatoarea AUR, Diana Şoşoacă. Amenzile sunt între 500 şi 1.000 de lei pentru invitaţii care participă la o astfel de petrecere şi de până la 10.000 de lei pentru organizatori.
Nu este exclus ca filmarea Dianei Şoşoacă să fie acum probă pentru poliţişti care se pot autosesiza şi pot începe identificarea celor din imagini.
"La mulţi ani tuturor, distraţi-vă, pentru că viaţa e făcută să fie trăită, la mulţi ani tuturor!", termină Diana Şoşoacă live-ul de pe Facebook