În total, senatoarea are de plătit sancţiuni de peste 100.000 de lei, pentru încălcarea Legii 55.
Executorii i-au pus sechestru pe casă şi bunuri, şi au vrut să îi execute casa.
Diana Şoşoacă a contestat amenzile, dar a pierdut multe dintre procese.
Senatoarea a plătit amenzile, deşi le-a contestat pe toate în instanţă, însă a pierdut mare parte din procese.
Executorii care au venit la ea i-au pus sechestru pe locuinţă şi mare parte din bunuri, aşa că a trebuit să plătească aproape 20.000 de euro, amenzi primite în decursul timpului pentru nerespectarea regulilor din pandemie.
Una dintre amenzi a fost trimisă la Senat, în valoare de 500 de lei.
Este vorba de acea amendă din timpul scandalului din plen, când a refuzat să poarte mască de protecţie, iar o senatoare PNL a sunat la 112 şi a cerut intervenţia Poliţiei pentru a o obliga pe senatoare să poarte mască.