Procurorii de pe lângă Tribunalul Alba continuă cercetările, pentru omor, în cazul morţii fostului primar din Lunca Mureşului, Ioan Rusu, găsit fără viaţă, duminică dimineaţa, înjunghiat cu opt lovituri de cuţit. Autopsia a stabilit, oficial, că moartea a fost violentă, scrie adevarul.ro.
“Este vorba despre moarte violentă, prin aplicarea mai multor lovituri de cuţit, în zona superioară a corpului – abdomen, torace şi gât”, a declarat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, Marius Ungureanu.
Procurorul a afirmat că cercetările continuă, fiind audiate mai multe persoane în acest caz.
Ioan Rusu ar fi plecat de acasă sâmbătă după-amiază, pentru a-i duce bani unui cunoscut, dar nu s-ar fi întâlnit cu persoana respectivă. Soţia a fost cea care a anunţat poliţia, după ce a văzut că nu se mai întoarce la domiciliu.