Salvamontiștii din Poiana Brașov le cer schiorilor să nu folosească pârtiile: „Nu au fost încă amenajate, chiar dacă a nins”
Publicat acum 4 ore si 39 minute
Dezvăluiri cutremurătoare din dosarul fetei de 16 ani, abuzată într-un ritual satanic la Giurgiu.
Surse din anchetă spun că agresorul ar fi furat o cruce de pe monumentul din centrul orașului. A folosit apoi obiectul în ritualul satanic în care a supus-o pe fată.
Tânăru de 25 de ani, pentru a-și duce la îndeplinire planul cu privire la acel ritual ar fi furat crucea din cadrul unui monument aflat în centrul orașului. Vorbim de Troița, care nu era în administrarea primăriei, astfel nu s-a sesizat nimeni.
Crucea a fost dusă apoi în clădirea abandonată unde s-au petrecut atrocitățile.