"Şarapova nu este o sportivă oarecare, are în spate o întreagă echipă, inclusiv medici şi nutriţionişti. Este o sportivă top de top. Ai văzut medicamentul respectiv în programul de monitorizare pe toată durata anului 2015, pe aşa-numita listă gri, deci e foarte ciudat să spui că nu ai ştiut. Substanţa activă este Meldonium, iar medicamentul se comercializează sub diferite denumiri. Mildronate, THP sau MET-88. Are utilizare clinică antiischemică, în anginele pectorale şi în tratarea infarctului miocardic. Este un produs farmaceutic produs exclusiv în Letonia, de o firmă numită Grindeks", a declarat Graziela Vâjială.