Decizie surprinzătoare anunțată cu câteva ore înainte ca designerul Răzvan Ciobanu să fie înmormântat. Creatoarea de modă Adina Buzatu a anunțat că nu va participa la funeralii.
„Dragilor, după o noapte de nesomn am decis să nu merg la înmormântare, pentru că, în loc să ne plângem ruda, prietenul, omul bun şi talentat, designer-ul genial Răzvan Ciobanu, s-a ajuns la un scandal imens, un circ, potenţat de interpretări, supoziţii, ipoteze, declaraţii, păreri mai mult sau mai puţin avizate care nu fac altceva decât să întineze memoria celui trecut în nefiinţă şi să înteţească durerea celor care l-au iubit. Pur şi simplu nu pot să mă uit în ochii mamei lui care cu greu îndură pierderea unicului fiu şi care s-a abţinut de la orice declaraţii în speranţa că va putea să îşi ia rămas bun în linişte şi demnitate. Om fiind, Răzvan nu a fost lipsit de greşeală, dar care dintre noi este? Cine suntem noi, oamenii, să ne judecăm semenii? Mă rog la Dumnezeu să ne dea înţelepciunea de a lua lucrurile ca atare, de a lăsa organele abilitate să facă ancheta şi de a-l păstra pe Răzvan în memoria noastră pentru ceea ce a fost ca om şi pentru talentul lui ieşit din comun. Te voi purta în suflet mereu, dragule! Îmi pare atât de rău....“, a transmis Adina Buzatu pe Facebook.