Pusă în fața aceleiași decizii – aceea de liberalizarea a pieței terenurilor, România a adoptat în Parlamentul de la București controversata Lege 14/2014 care nu îngrădește străinilor cu nimic posibilitatea de a cumpăra pământ pe firmă (deja puteau oricum să facă acest lucru și înainte de 2014), dar și pe persoană fizică, scrie agrointel.ro.
La aproape doi ani distanță de când străinii au primit liber acces la pământurile noastre, aflăm că, de fapt, Comisia Europeană nu s-a opus unor restricții legislative, așa cum am fost lăsați să credem de către guvernarea de la acea vreme.
”Noi am mers cu proiectul pe masă iar Comisia Europeană, sigur, s-a referit la limitările pe care le introdusesem noi în prima fază și a spus așa: nu suntem împotriva unor, să spunem, restricții. Cu o singură condiție: să fie înscrise în niște obiective prioritare ale statului membru. Să spunem că eu urmăresc ca într-o anumită zonă să am nu știu ce cultură. Dacă eu pun acele condiții ca să mă asigur că îmi ating obiectivul, Comisia nu are nimic împotrivă. Din păcate, deși am transmis mesajul clar – nu mă ocupam eu de această problemă, ulterior nu știu din ce rațiuni, actul legislativ adoptat a renunțat total la mai multe condiții puse inițial”, a dezvăluit actualul ministru al agriculturii, Achim Irimescu, în cadrul emisiunii ”Viața Satului” de la TVR 1.
Șeful MADR spune că mai există șanse să ne protejăm pământul agricol.
”Poate că ar fi cazul să reluăm discuția pe actul legislativ în cauză. Nu ai voie să interzici vinderea terenurilor. Dar știu un caz celebru al unui europarlamentar din Germania care a dorit să cumpere teren agricol în Franța și a fost refuzat tocmai pe niște condiții pe care această țară le pune la achiziționarea terenurilor. Dar niciun stat membru al UE nu poate interzice cumpărarea terenurilor agricole din alt stat. Dar în Franța, statul intervine, are drept de preempțiune și judecă pe cel care cumpără și îi impune cerințe mai drastice. Pe lângă legea vânzării terenurilor mai trebuie avut în vedere un lucru foarte important și anume faptul că nu am reușit să stabilim o piață funciară în România care să permită creșterea prețului terenurilor”, a mai spus Achim Irimescu.