Antena 3 CNN Actualitate Locale Deznodământ în cazul mamei din Buzău, care a dispărut în pădure cu cele două fiice | Unde au fost găsite

Deznodământ în cazul mamei din Buzău, care a dispărut în pădure cu cele două fiice | Unde au fost găsite

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 13:39 29 Apr 2023 Modificat la 14:31 29 Apr 2023

Femeia de 35 de ani și cele două minore în vârstă de 11, respectiv, 5 ani, au fost găsite în județul Brăila.

Din primele verificări a reieșit că cele trei nu ar fi fost victimele vreunei infracțiuni, a comunicat Inspectoratul de Poliție Județean Buzău.

Mama femeii, bunica celor două fetițe, a fost cea care a alertat autoritățile, după ce a constatat că fiica și nepoatele sale nu au mai revenit, noaptea, la domiciliu.

Citește și: Alertă în Buzău: o mamă și fiicele ei au dispărut noaptea, în pădure | Un urs a făcut ravagii într-o comună apropiată

În căutarea lor a fost mobilizat un amplu dispozitiv care a inclus luptători din Serviciul de Acțiuni Speciale, în contextul în care existau informații privind prezența unui urs într-o comună învecinată.

Totuși, polițiștii au mers și pe pista în care cele trei ar fi decis să plece într-o vizită sau călătorie fără să anunțe, în prealabil.

Potrivit unor surse locale, femeia a plecat la Brăila împreună cu fiicele și cu un bărbat care ar fi, se pare, partenerul ei.

De altfel, cele trei au fost găsite la domiciliul bărbatului. Femeia ar fi spus că nu dorește să se mai întoarcă acasă, arată sursele citate de corespondentul Antena 3 CNN.
 

Etichete: Buzau mame fiice padure
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole