Cel mai greu lovite au fost oraşele Derna şi Bayda, aflate pe coastele de sud ale Mării Mediterane.
Numai în Derna, peste 6.000 de oameni au fost daţi dispăruţi, a anunţat ministrul Sănătății în administrația zonei de est a Libiei.
De asemenea, autoritățile au anunţat trei zile de doliu national şi au cerut ajutor internațional.
Salvatorii libieni au recuperat sute de cadavre din Derna, cel mai afectat oraş de furtuna apocaliptică.
Citește și: O navă de croazieră de lux cu 206 pasageri la bord a eșuat. Singura salvare e la câteva zile depărtare
Bilanţul total al morţilor este încă greu de stabilit, iar peste 10.000 de oameni sunt dați dispăruți.
"Nu voi da niciun număr până când nu vom avea o confirmare privind numărul dispăruţilor şi al morţilor îngropaţi. Acest lucru necesită multă muncă și spun că bilanţul ar putea fi mai mare decât ceea ce ştim până acum", a spus Abdul Hamid Dbeibah, prim-ministrul Libiei.
Libia este sfâşiată după mai bine de zece ani de războaie civile. Guvernul de la Tripoli, recunoscut la nivel internațional, nu controlează zonele de est, dar a trimis ajutoare către Derna.
[GAL layout="4"]