Antena 3 CNN Actualitate Social Deținuții care au stat în condiții necorespunzătoare în penitenciare ar putea primi despăgubiri materiale

Deținuții care au stat în condiții necorespunzătoare în penitenciare ar putea primi despăgubiri materiale

<1 minut de citit Publicat la 13:46 20 Mar 2018 Modificat la 13:46 20 Mar 2018

Ministerul Justiţiei lucrează la un proiect de lege care prevede conferirea de despăgubiri, compensaţii materiale, pentru perioada cât un deţinut a stat în condiţii necorespunzătoare, a anunţat, marţi, ministrul Tudorel Toader, la Parlament.

Ministerul Justiției a precizat că se au în vedere măsuri de natură legislativă pe care trebuie să le propună, în aplicarea Hotărârii Pilot (a CEDO – n.r.).

Potrivit lui Tudorel Toader, Legea 169 a dat beneficiul celor şase zile considerate executate la 30 în condiţii necorespunzătoare, dar unii deţinuţi au ieşit din penitenciar înainte de octombrie 2017, scrie libertatea.ro.

”Au stat în condiţii necorespunzătoare şi nu au beneficiul celor şase zile. CEDO ne spune să găsim şi pentru ei un remediu, prin care să le conferim despăgubiri, de data aceasta în bani. Prin urmare, la Ministerul Justiţiei se lucrează la un proiect de lege pentru conferirea de despăgubiri, compensaţii materiale, pentru perioada cât deţinutul a stat în condiţii necorespunzătoare, repet, dându-se o sumă pentru fiecare dintre zilele cât a stat în condiţii necorespunzătoare”, a declarat Tudorel Toader în cadrul audierii în Comisia pentru constituţionalitate din Senat.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole