Antena 3 CNN Actualitate Educație 131 de deținuți care fac școală în penitenciare vor obține burse de merit de 450 de lei fiecare

131 de deținuți care fac școală în penitenciare vor obține burse de merit de 450 de lei fiecare

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 19:41 15 Noi 2023 Modificat la 19:41 15 Noi 2023

Prin noua lege a Educației, promovată de ministra Ligia Deca, și care a intrat în vigoare în luna septembrie, 30% dintre elevii unei clase, indiferent de media obținută, vor primi bursă de merit.

Legat de elevii de clasa a IX-a, bursă de merit primesc și cei care au media 5, întrucât se ia în considerare media de la Evaluarea Națională care poate fi oricât de mică. Acest lucru este posibil deoarece învățământul obligatoriu în România este de 12 ani, iar elevii trebuie să intre la un liceu cu orice notă.

Legat de bursele pentru deținuți, asta înseamnă că Ministerul Educației va plăti peste 700.000 de lei în fiecare an, precizează Edupedu.ro.

Administrația Națională a Penitenciarelor a declarat că deținuții ce vor obține bursă de merit provin din penitenciarele din județele Alba, Arad, Bihor, Botoșani, Brasov, Brăila, Cluj, Dolj, Gorj, lalomița, Maramureș, Mehedinți, Mureș.

“Asigurarea dreptului la educație pe parcursul executării pedepselor privative de libertate este garantată de legislația domeniului execuțional penal, din perspectivă operațională, organizarea procesului de învățământ fiind reglementată prin documentele legislative emise de Ministerul Educației”, arată ANP într-un comunicat de presă.

Citește mai multe din Educație
» Citește mai multe din Educație
TOP articole