Antena 3 CNN Actualitate Deținutul condamnat pentru crimă a fost prins chiar în curtea spitalului de unde evadase

Deținutul condamnat pentru crimă a fost prins chiar în curtea spitalului de unde evadase

Cristi Georgescu
1 minut de citit Publicat la 13:30 12 Mar 2021 Modificat la 13:41 12 Mar 2021

Update 13:20: Deținutul evadat a fost prins de polițiști. Acesta se ascundea într-un canal, chiar în cutea spitalului de unde evadase. 

Deținutul în vârstă de 52 de ani era tratat la Spitalul din Craiova sub pază.

Bărbatul a reușit să fugă pe geam, unde a coborât cu ajutorul unui cearșaf.

Deținutul are 52 de ani, este din comuna Malu Mare și are o condamnare de 10 ani pentru omor.

”Vineri, 12.03.2021, în jurul orei 06:45 , s-a constatat că deținutul SOREANU ION, în vârstă de 53 de ani, condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate de 10 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de Omor (art. 188 NCP), clasificat în regim semideschis, a părăsit o unitate sanitară publică de pe raza localității Craiova, unde se afla internat din data de 07.03.2021.

Poliția este în alertă

În vederea capturării deținutului, au fost dispuse măsuri specifice: sesizarea Inspectoratului Județean de Poliție Dolj, Inspectoratului de Jandarmi Județean Dolj; informarea Inspectoratului General al Poliției Române, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române, Inspectoratului General al Jandarmeriei Române; alarmarea personalului; trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unității; valorificarea imaginilor video ale sistemului de supraveghere din unitatea sanitară publică.

Fapta în cauză este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte conform prevederilor articolului 285 din Noul Cod penal, cu închisoare de la șase luni la trei ani.

Este prima dată când bărbatul are astfel de comportamente

La momentul părăsirii unității sanitare, deţinutul era îmbrăcat cu: bluză trening gri, pantaloni negri.

Menționăm că deținutul a fost internat periodic în unități sanitare publice, fără a manifesta comportamente contrare normelor.

Pentru orice informaţie cu privire la persoana în cauză, apelaţi numărul unic de urgenţă 112 sau Penitenciarul Craiova-Pelendava, la numărul de telefon: (0251) 422.326 / 522.274.

În vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor care au condus la producerea acestui eveniment, conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor a dispus deplasarea la fața locului, de urgență, a unei echipe multidisciplinare (specialiști ai Direcției Siguranța Deținerii și Regim Penitenciar/Direcției Inspecție Penitenciară)”, se arată într-un comunicat din partea poliției. 

Etichete: evadat Craiova
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole