Antena 3 CNN Externe Detaliul care zguduie din temelii teoriile privind asasinarea lui Kennedy. Ce a aflat un jurnalist britanic, cu 25 de minute înainte de tragedie

Detaliul care zguduie din temelii teoriile privind asasinarea lui Kennedy. Ce a aflat un jurnalist britanic, cu 25 de minute înainte de tragedie

Un jurnalist de la un ziar britanic a primit un apel anonim, cu 25 de minute înainte ca președintele american IF Kennedy să fie asasinat, în care era îndemnat să sune la Ambasada SUA pentru „niște știri importante”, se arată într-un document declasificat de autoritățile americane și citat de Daily Mail.

Apelul, care a fost făcut către Cambridge News, pe 22 noiembrie 1963, a apărut într-un document ce a fost trimis directorului FBI de către un director adjunct al CIA și este datat 26 noiembrie, la patru zile după asasinarea președintelui american.

După ce vestea decesului președintelui SUA a explodat în presă, reporterul a informat poliția din Cambridge despre apelul anonim iar poliția a informat MI-5.

Detaliul important este că apelul a fost făcut, potrivit calculelor MI-5, cu aproximativ 25 de minute înainte ca președintele să fie ucis. Reporterul nu a mai primit astfel de apeluri iar MI-5 arată că el este cunoscut lor ca fiind în toate mințile și ca un om loial, fără antecedente.
 

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile