Mai precis, tânăra a uitat în imagini o jucărie sexuală, lucru observat de două prietene virtuale care au comentat pe această temă.
Incidentul a avut loc în vara anului trecut, însă femeia a cerut în instanță daune de 1.000 de lei de la cele două, susținând că se fac vinovate pentru divorțul său.
„Din probele administrate a rezultat că în vara anului trecut reclamanta R.A. a postat pe pagina sa de Facebook două poze în care apare în ipostaze indecente, sumar îmbrăcată şi alături de o jucărie sexuală. Postarea a ajuns să fie cunoscută şi discutată în comunitate. S-a susţinut de către reclamantă că pârâtele au afirmat în prezenţa mai multor persoane faptul că reclamanta ar întreţine relaţii intime cu diverşi bărbaţi şi că apare pe o reţea de socializare în poziţii indecente, iar datorită acestor afirmaţii calomnioase în familia reclamantei ar fi apărut o atmosferă conflictuală ce a dus la destrămarea vieţii de familie”, se arată în considerentele deciziei Tribunalului Dâmboviţa (www.rolii.ro) care, recent i-a respins apelul la decizia instanţei care, de asemenea i-a fost nefavorabilă.
Instanţa a admis că pârâtele au discutat cu alţi tineri de vârsta ei despre situţia în care s-a pus reclamanta, dar a considerat că nu a rezultat de nicăieri că respectivele comentarii au fost calomnioase sau că au depăşit dreptul libertăţii de exprimare, scrie adevarul.
Decizia nu este definitivă.