Antena 3 CNN Actualitate Detalii șocante despre șoferița care a provocat un carnagiu la o trecere la nivel cu calea ferată

Detalii șocante despre șoferița care a provocat un carnagiu la o trecere la nivel cu calea ferată

1 minut de citit Publicat la 17:42 01 Iun 2017 Modificat la 17:42 01 Iun 2017

Şoferiţa de 18 ani care a provocat accidentul de la halta Viişoara, în urma căruia atât ea, cât şi alţi trei tineri au decedat, obţinuse permisul de conducere în urmă cu o lună, potrivit datelor transmise Agerpres de către purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, Crina Sîrb. 

Aceasta ar fi împlinit 19 ani săptămâna viitoare. 

Printre victimele decedate se numără doi fraţi ai şoferiţei, o fetiţă de 14 ani şi un băiat de 19 ani, dar şi o altă rudă de-a acestora, în vârstă de 20 ani. 

Singura supravieţuitoare a accidentului este tot o soră de-a şoferiţei, în vârstă de 12 ani, care a fost transportată cu un elicopter SMURD la Târgu Mureş. 

Circulaţia feroviară în zona în care s-a produs accidentul a fost blocată aproape două ore, trenurile înregistrând întârzieri între 40 şi 100 de minute. 

Accidentul s-a produs în halta Viişoara, la o trecere la nivel cu calea ferată semnalizată cu "Stop" şi crucea Sfântului Andrei. 

Maşina în care se aflau cele cinci victime a fost lovită de trenul Regio 14.012 care circula pe relaţia Bistriţa - Sărmăşel. Se pare că tânăra care se afla la volanul maşinii nu s-a asigurat la trecerea peste calea ferată. 

Maşina a fost târâtă de tren aproximativ 150 - 200 metri. 

La locul accidentului au fost mobilizate o autospecială de descarcerare, două echipaje ale SMURD şi patru ambulanţe, dar şi poliţişti de la Rutieră şi de la Transporturi Feroviare. 

Etichete: tren soferita
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole