Antena 3 CNN Actualitate Social Detalii neașteptate despre unul din criminalii din cartierul Dalas din Iași

Detalii neașteptate despre unul din criminalii din cartierul Dalas din Iași

1 minut de citit Publicat la 11:20 07 Ian 2020 Modificat la 11:20 07 Ian 2020

Și mai ciudat, în urmă cu zece ani, bărbatul a stat la închisoare 15 luni pentru o crimă pe care nu a comis-o. 

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribu­nalul Iaşi au aflat ieri identitatea femeii care a fost găsită moartă, pe jumătate dezbrăcată, vinerea trecută. Este vorba de o femeie de 59 de ani pe nume Rodica Onofrei, care locuia singură în zona Podu de Piatră şi care era mătuşa unuia dintre suspecţii din acest caz. Narcis Sîn este, de altfel, singurul care a fost deja încarcerat, complicele său fiind internat la Instititul de Psihiatrie „Socola“ pentru a fi expertizat.

Narcis Sîn este membru al clanului Gangal din Iaşi şi acum mai mulţi ani a fost victima unui erori judiciare de proporţii a justiţiei ieşene. În 2009, individul a fost arestat într-un dosar de tâlhărie urmată de moartea victimei, fiind acuzat la acea vreme că ar fi ucis un profesor care ajunsese să trăiască în condiţii modeste în zona Dacia.

Timp de 15 luni, individul a fost ţinut în arest preventiv, el fiind achitat ulterior, pe motiv că fapta nu ar fi fost comisă de el. A fost achitat definitiv inclusiv de Înalta Curte de Casaţie, îndreptându-se împotriva statului român în mai multe rânduri pentru a cere daune morale pentru perioada de detenţie. Nu a avut succes, însă doar din cauza unor erori procedurale, acţiunile sale fiind respinse pe formă. Când, în sfârşit, a depus o cerere corectă de acordare de daune, judecăto­rii au constatat că dreptul de a cere despăgubiri era prescris. Se întâmpla în iunie 2015, scrie Ziarul de Iași.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole