Antena 3 CNN Actualitate Locale Detalii incredibile despre criminalul din Dolj. Ce au putut găsi anchetatorii în casa lui. Bărbatul urmase un tratament psihiatric în Germania

Detalii incredibile despre criminalul din Dolj. Ce au putut găsi anchetatorii în casa lui. Bărbatul urmase un tratament psihiatric în Germania

4 minute de citit Publicat la 15:54 05 Dec 2016 Modificat la 15:54 05 Dec 2016

Update: Bărbatul de 28 de ani din Timişoara care în data de 2 decembrie a împuşcat mortal doi bărbaţi şi a rănit alţi doi în localitatea doljeană Palilula (unde locuia împreună cu soţia sa, dar fără forme legale), după care s-a sinucis cu una dintre arme, ar fi urmat un tratament psihiatric în Germania, iar anchetatorii susţin că episodul violent din urmă cu trei zile a fost unul spontan şi că acesta nu ar fi plănuit să împuşte persoanele cu care avusese o dispută verbală.

"Agresorul este cunoscut cu anumite probleme psihice pentru care ar fi urmat în Germania un tratament psihiatric. Episodul violent din 2 decembrie a.c. a fost unul spontan. Acesta nu a plănuit să împuşte persoanele cu care a avut o dispută verbală generată de faptul că agresorul ar fi blocat o uliţă pe care nu se putea trece cu tractorul. Pe numele acestuia nu existau alte plângeri", a declarat, luni, presei procurorul de caz.

Documentele medicale din Germania, unde fusese tratat agresorul, au fost înmânate anchetatorilor de către soţia acestuia, care este medic rezident, şi urmează să fie traduse.

Oamenii legii care anchetează cele două crime şi sinuciderea din localitatea doljeană Palilula au găsit în casa în care locuia criminalul peste 1.000 de cartuşe şi 15 arme modificate şi nemodificate, precum şi echipamente de turnat gloanţe şi casetat cartuşe.

Potrivit anchetatorilor, agresorul a folosit cel puţin două arme letale, cu care a tras circa 10 focuri în uciderea celor două victime şi rănirea altor două persoane, după care s-a sinucis trăgându-şi un singur foc în zona occipitală. În afara celor patru arme găsite la locul săvârşirii infracţiunilor de omor, anchetatorii au găsit la locuinţa agresorului produse care de obicei se găsesc în magazinele vânătoreşti gen haine de camuflaj, măşti. De asemenea, acesta ar fi avut improvizat la subsolul casei un atelier în care au fost găsite mai multe componente, arme letale modificate, arme letale nemodificate inclusiv substanţe şi echipamente de turnat gloanţe şi casetat cartuşe. Anchetatorii au mai ridicat patru telefoane mobile, două laptopuri, două sisteme de stocare USB şi un GPS, urmând a se face verificări despre ce preocupările pe care acesta le avea, existând suspiciuni că nu confecţiona arme "numai din pasiune", majoritatea muniţiilor fiind disimulate în diverse obiecte gen bidoane de plastic, hidrofor etc.

Tânărul de 28 de ani din Timişoara, care locuia la Palilula împreună cu soţia, a avut vineri o altercaţie cu mai mulţi vecini în care a folosit arme artizanale, împuşcând patru persoane. În urma celor petrecute, un bărbat a murit pe loc, iar alte trei persoane au fost rănite. După ce şi-a dat seama ce a făcut, tânărul timişorean s-a împuşcat cu una dintre arme. Ulterior, au murit şi fiul bărbatului decedat pe loc, precum şi agresorul.

Luni, tatăl şi fiul decedaţi au fost înmormântaţi la Palilula, la înmormântare participând peste o mie de persoane, precum şi forţe de ordine. Trupul neînsufleţit al criminalului încă nu fusese ridicat de la morgă

Ştire iniţială: Oamenii legii care anchetează cele două crime şi sinuciderea de vineri din localitatea doljeană Palilula au găsit în casa în care locuia criminalul peste 1.000 de cartuşe şi 15 arme modificate şi nemodificate, precum şi echipamente de turnat gloanţe şi casetat cartuşe.

Procurorul de caz, Critian Ciolacu, a declarat, luni, presei că Dragoş Furtună, de 28 de ani, din Timişoara, care locuia la Palilula şi a împuşcat mortal doi bărbaţi şi a rănit alţi doi, după care s-a sinucis, avea improvizat un atelier de fabricat arme în legătură cu care anchetatorii au demarat verificările.

'Avea improvizat un atelier în care au fost găsite arme modificate, dar şi nemodificate şi echipamente de turnat gloanţe şi casetat cartuşe. Deocamdată facem verificări cu privire la acest atelier", a spus procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.

Potrivit sursei citate, anchetatorii au stabilit că pe fondul unui conflict spontan care ar fi fost generat de o dispută verbală între patru cetăţeni şi agresor, acesta a folosit cel puţin două pistoale în uciderea celor două victime, iar ulterior s-a sinucis cu una dintre aceste arme.

Procurorii doljeni încearcă să stabilească provenienţa armelor, cele mai multe fiind modificate pentru muniţie letală, precum şi dacă acestea urmau să fie vândute.

Tânărul de 28 de ani din Timişoara, aflat în stare de depresie, care venise la Palilula după o prietenă, a avut vineri o altercaţie cu mai mulţi vecini în care a folosit arme artizanale, împuşcând patru persoane. În urma celor petrecute, un bărbat a murit pe loc, iar alte trei persoane au fost rănite. După ce şi-a dat seama ce a făcut, tânărul timişorean s-a împuşcat cu una dintre arme. Ulterior, au murit şi fiul bărbatului decedat pe loc, precum şi agresorul.

Luni, tatăl şi fiul decedaţi au fost înmormântaţi la Palilula, la înmormântare participând peste o mie de persoane, precum şi forţe de ordine. Trupul neînsufleţit al criminalului încă nu fusese ridicat de la morgă. 

Sursă: Agerpres
Etichete: Esential anchetatori
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole