Antena 3 CNN Externe Informații contradictorii privind generalul care ar fi recunoscut organizarea puciului din Turcia

Informații contradictorii privind generalul care ar fi recunoscut organizarea puciului din Turcia

<1 minut de citit Publicat la 20:43 18 Iul 2016 Modificat la 20:43 18 Iul 2016

UPDATE: Fostul comandant al aviaţiei militare, generalul Akin Ozturk, presupusul lider al tentativei de puci din Turcia, le-ar fi mărturisit procurorilor rolul său în organizarea loviturii de stat eşuate care a zguduit guvernul preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, informează agenţia oficială de presă turcă Anadolu, relatează Reuters şi DPA.

Pe de altă parte însă, postul de televiziune privat Haberturk, a dezvăluit că Ozturk le-ar fi mărturisit procurorilor că a încercat să împiedice tentativa de puci, notează Reuters.

----------------------------

Generalul Akin Ozturk, fost comandant al Forţelor Aeriene turce, a recunoscut că a coordonat tentativa de lovitură de stat din Turcia, susţin autorităţile turce, conform agenţiei de ştiri Anadolu.

Generalul Akin Ozturk a fost citat afirmând în faţa anchetatorilor că a acţionat "cu intenţia de a organiza o lovitură de stat", potrivit BBC News online.

Imagini publicate de agenţia Anadolu arată că generalul Akin Ozturk are răni în zona feţei şi a pieptului.

Nu este clar în ce condiţii a fost obţinută mărturia generalului Ozturk. Anterior, el negase orice implicare în tentativa de lovitură de stat soldată cu aproape 300 de morţi, explicând că a încercat să o blocheze.

 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole