Antena 3 CNN Actualitate Detalii exclusive din referatul DNA: Cutia cu șpaga pentru Beuran a costat 35 de lei

Detalii exclusive din referatul DNA: Cutia cu șpaga pentru Beuran a costat 35 de lei

2 minute de citit Publicat la 16:03 14 Feb 2020 Modificat la 16:03 14 Feb 2020

”În data de 18.12.2018, a primit suma de 10.000 euro (și o cutie tip „cadou”, în valoare de 35 lei) de la (….), în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu”, se arată în referatul DNA.

Citește și: Medicul Beuran, primele declarații după ce a ieșit din Arestul Central: "Vă rog să mă lăsați să mă odihnesc"

Procurorii DNA au mai precizat, în referatul prezentat instanței, că măsura arestului preventiv se impune pentru a se putea preveni săvârşirea unei alte infracţiuni de către acesta, date fiind funcţiile pe care le deţine, dar şi pentru că există riscul să influenţeze martorii din dosar.

"În concret, măsura arestării preventive este necesară în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, întrucât există riscul ca inculpatul să interacţioneze cu alte persoane implicate în cauză (martori) şi să încerce să îi influenţeze pe aceştia. De asemenea, există riscul ca inculpatul să şteargă urmele infracţiunii şi/sau să ascundă mijloace de probă. Se va observa că inculpatul este o persoană deosebit de influentă în domeniul medical şi universitar şi, drept urmare, îşi poate exercita această influenţă asupra diferitelor persoane care au cunoştinţă despre săvârşirea faptelor sau care sunt implicate în săvârşirea acestora", menţionează procurorii anticorupţie în referat.

Citește și: Dezvăluiri exclusive despre denunțătoarea lui Beuran. Adina Anghelescu: „Doctorița Haiducu l-a rugat pe rectorul UMF să o ajute să rămână la Floreasca”

Potrivit DNA, arestarea preventivă este proporţională cu gravitatea acuzaţiei, având în vedere funcţiile importante pe care le deţine.

"Măsura arestării preventive se impune şi în vederea prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni de către inculpat, date fiind funcţiile pe care le deţine, persoana inculpatului fiind pretabilă, astfel cum rezultă şi din interceptări, la săvârşirea unor noi fapte de corupţie. În egală măsură, măsura arestării preventive este proporţională cu gravitatea acuzaţiei, având în vedere că inculpatul deţinea/deţine importante calităţi şi funcţii publice, iar prin exemplul său şi prin practica pe care o promovează, decredibilizează sistemul medical şi universitar şi alterează valorile care ar trebui să guverneze acest domeniu", precizează procurorii anticorupţie.

Citește și: DNA, explicații în cazul medicului Beuran: Arestarea, necesară pentru a preveni săvârşirea de noi infracţiuni

Tribunalul Bucureşti a respins, vineri, cererea DNA de arestare preventivă a chirurgului Mircea Beuran, însă instanţa a decis ca acesta să fie plasat în arest la domiciliu, într-un dosar în care este acuzat de DNA că a primit o mită de 10.000 de euro pentru a-i aranja unui alt medic ocuparea unui post de asistent universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" Bucureşti.

Decizia instanţei nu este definitivă.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole