Antena 3 CNN Emisiuni Exces de putere Detalii exclusive din afacerea măştilor de milioane de euro | Ce prevede "afacerea Vietnam" şi ce tranzacţii păguboase a făcut statul pe banii românilor

Detalii exclusive din afacerea măştilor de milioane de euro | Ce prevede "afacerea Vietnam" şi ce tranzacţii păguboase a făcut statul pe banii românilor

Redacția Antena 3 CNN
4 minute de citit Publicat la 21:50 15 Iul 2022 Modificat la 21:54 15 Iul 2022

Ies la iveală alte detalii spectaculoase din spatele unei afaceri de milioane.

Prin intermediul unor societăți obscure, statul român a reușit, la jumătate a anului 2020 să efectueze o tranzacție prin care și-a găurit singur bugetul.

Sub camuflajul stării de urgență în luna mai au fost cumpărate din Vietnam aproximativ 90.000.000 de măști de protecție.

Modul în care s-a efectuat afacerea, lanțul firmelor implicate, sumele cheltuite, calitatea și destinația echipamentelor de protecție arată o tranzacție păguboasă, cu posibile implicații penale la vârful unor ministere.

Exces de putere prezintă în exclusivitate afacerea Vietnam

Pe 28.05.2020 Ministerul Educației semna un contract de achiziții de măști de protecție, care atrăgea atenția prin suma cheltuită 9.264.445 de lei, dar și prin modul de atribuire negociere directă, fără publicare prealabilă, a unei invitații la o procedură concurențială de ofertare.

Explicația era următoarea: în condițiile încetării stării de urgență și a anunțului președintelui României, domnul Klaus Iohannis, de luni, 11 mai a posibilei treceri de la starea de urgență la starea de alertă, se vor relua anumite activități desfășurate în unitățile de învățământ.

În acest sens, Ministerul Educației și Cercetării are obligația de a implementa măsurile necesare în scopul finalizării de către elevi anului școlar 2019-2020 în condiții de maximă siguranță.

Astfel, intra în joc personajul principal al acestei afaceri Societatea de Administrare a Participanților în Energie SA (SAPE), proaspăt jucător pe piața comerțului cu echipamente anticovid, cu obiect principal de activitate activități de consultanță pentru afaceri și management.

Interesant este modul în care SAPE a devenit fericitul câștigător al contractului direct cu Ministerul Educației, chiar cu câteva zile înainte de perfectare a tranzacției.

Astfel, pe 25 mai Ministerul Educației a anunțat public faptul că primise 2 oferte în cadrul procedurii de achiziționare a măștilor de protecție de la CN Unifarm SA și de la SAP SA, iar câștigător fusese declarat Unifarm.

Compania Națională, însă nu s-a prezentat. Astfel, SAP a devenit câștigător doar că a livrat, potrivit comunicării sale, 5.234.000 de măști.

Un calcul simplu arată că SAP, cu unic acționari Ministerul Economiei, a vândut Ministerul Educației măști de protecție la prețul de 1.7 lei bucata.

În aceeași perioadă, o mască la privat se găsea la prețul de 1.5 lei bucata.În mai 2020 un dolar valora 4.43 lei.

Potrivit celor comunicate, MEC plătit 9.264.445 de lei pentru 5.234.000 de măști. Asta înseamnă 1.77 lei pe mască.

Potrivit facturilor, SAP cumpără masca cu 0.3 dolari bucata. Convertit înseamnă 1.32 lei. Profitul la bucată este de 0.45 de lei, iar profitul total la cantitatea totală comunicată este de 2.355.300 lei.

Detalii exclusive din afacerea măştilor de milioane de euro 

Potrivit actelor obținute în exclusivitate de Antena 3, pe 20.05.2020 este emisă o factură fiscală prin care o societate Min Anh Medical Join Stoc, companie din Hano, Vietnam, vinde către SAP SA cantitatea de 5.500.000 de măști faciale de protecție.

Prețul per bucate este de 0.30 de dolari suma totală plătită de compania controlată de statul român fiind de 1.650.000 de dolari acest transport a fost ultimul din totalul de 3 stabilit între cele două entități printr-un acord din data de 12 mai 2020.

Ce prevede "afacerea Vietnam" şi ce tranzacții păguboase a făcut statul pe banii românilor

De menționat în anexa Ministerului Sănătății, în care erau specificate societățile străine de unde SAP importa echipamente medicale, Min Anh Medical Join Stoc nu figurează printre ele.

Mai mult, certificatul de conformitate al firmei fără de care produsul nu poate fi comercializat în Uniunea Europeană, poartă data de eliberare de 20.07.2020 adică la 2 luni după ce a vândut măștile respective în România.

Suspect este și că SAP a susținut că singurul producător străin de la care a cumpărat măști de protecție este Orange Farma și niciun cuvânt despre Min Anh Medical.

Orange Farma arată ca un fel de fantomă. Lipsesc multe informații de bază. Până și paginile din spațiul virtual nu oferă date clare despre compania vietnameză.

  • 07.04.2020, AGA ASAP SA decide să intre în comerțul cu produse farmaceutice și dispozitive medicale. Alocă 100.000.000 de lei.
  • 12.05.2020, SAP semnează un acord pentru cumpărarea a peste 6.000.000 de măști cu Min Anh Medical.
  • 19.05. 2020 SAP alocă încă 100.000.000 de lei pentru achiziționarea de măști.
  • 20.05.2020 este emisă factura și protocolul de recepție al mărfii pentru ultimul transport de măști ajuns la Otopeni.
  • 25.05.2020 Ministerul Educației anunță că, după ce a deschis procedura de achiziție pentru măști CN Unifarm SA, se auto-exclude din competiție. Era singurul concurent al SAPE
  •  28.05.2020 este semnat contractul prin care SAP vinde măștile către Ministerul Educației. Profit enorm.
  •  20.07.2020, momentul în care este obținut certificatul CE de către firma vietnameză de la SAP a cumpărat măștile de protecție.

În comunicarea oficială către Antena 3, SAPE arată că au fost achiziționate 95. 970.000 de măști. Dintre acestea, 90.000.000 vin de la firma din Vietnam. SAP susține că este confirmată calitatea măștilor achiziționate. Imaginile arată însă contrariul.

În al doilea răspuns oficial, SAP se corectează Min An Medical am încercat să contactăm reprezentanții entităților din Vietnam. Ansannuang, reprezentant-ul Mina Medical ne-a răspuns ca Orange Farma deține brandul măștilor exportate de societatea sa în România. Orange Farma ar face parte din Mina Medical, compania mamă, folosindu-se de nume și certificarea acesteia pentru a face afaceri cu măști.

Citește mai multe din Exces de putere
» Citește mai multe din Exces de putere
TOP articole