Potrivit unor surse, mama copiilor morți în incendiul care s-a produs în locuința din Sectorul 5 a recunoscut că nu se afla acasă în momentul producerii tragediei.
Medicii legişti au încheiat necropsia şi au stabilit că cei trei copii au murit intoxicaţi cu fum.
De asemenea, procurorii susțin că există și suspiciunea de lipsă de supraveghere din partea mamei, iar, în aceste condiții, calitatea de martor pe care a avut-o inițial femeia a fost schimbată cu cea de suspect.
În prezent, mama celor trei copii este cercetată pentru ucidere din culpă și distrugere din culpă.
Cu toate acestea, nu a fost luată nicio măsură preventivă împotriva ei, însă aceasta a fost audiată la Serviciul Omoruri, unde a declarat, inițial, că incendiul a izbucnit de la reșoul cu care se încălzeau cei trei micuți.
Ulterior, femeia și-a schimbat declarația și a susținut că focul a pornit de la o brichetă cu care s-ar fi jucat unul dintre copii.
Copiii aveau vârste cuprinse între doi și șase ani, iar patul în care dormeau a fost mistuit complet de flăcări.