Antena 3 CNN Meteo Noi detalii despre valul de aer polar care va ajunge în România. Climatolog ANM: "Sezonul tornadelor s-a declanșat timpuriu"

Noi detalii despre valul de aer polar care va ajunge în România. Climatolog ANM: "Sezonul tornadelor s-a declanșat timpuriu"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 22:03 23 Apr 2023 Modificat la 22:06 23 Apr 2023

Meteorologii informează că vremea din Europa va fi la extreme, urmând ca partea de sud-vest să fie lovită de căldură, în timp ce partea centrală și de est să se confrunte cu temperaturi scăzute.

În zilele următoare, țara noastră va fi străbătută de o masă de aer rece, care va face ca temperaturile să fie destul de coborâte.

Cu toate acestea, de joi, temperaturile vor începe să crească, iar spre weekend, vremea va fi destul de frumoasă în mare parte din țară.

Climatolog ANM, Roxana Bojariu, a explicat, la Antena 3 CNN, cum va evolua vremea în Europa și în ce fel va fi afectată țara noastră.

Citește și: Val de aer polar în România, la mijlocul primăverii. Meteorolog ANM: "Vor fi temperaturi negative, brumă şi îngheț în unele zone"

"Avem o schimbare de circulație atmosferică, care va împărți continentul european în două. Dacă în  sud-vest, mai ales în Spania, vor fi temperaturi foarte ridicate, care pot ajunge până la 40 de grade Celsius, în Europa Centrală și de Est, vor fi temperaturi mai scăzute decât în mod obișnuit, anume cu 5 sau 7 grade.

Cauzele sunt legate de felul în care se comportă zona arctică, fiind mult mai caldă decât ar fi normal, anume cu peste 3 grade.

Acest fenomen produce o perturbare. De exemplu, în Marea Kara, se înregistrează temperaturi ridicate, iar în zona Mării Barents există deja un strat de gheață cu extindere mult mai mică decât ar fi normal.

Astfel, apele care sunt libere furnizează atmosferei o încărcătură de vapori și modifică echilibrul dintre zona polară și zona tropicală.

Primăvara este un anotimp al tranzițiilor, când se reconfigurează toate aceste circulații dinspre sezonul rece înspre sezonul cald. Cu toate acestea, pe fondul încălzirii globale, avem contraste mult mai mari", a spus Roxana Bojariu, climatolog ANM.

Sezonul tornadelor s-a declanșat timpuriu

De asemenea, climatologul a accentuat faptul că sezonul tornadelor s-a declanșat, în acest an, destul de devreme, fiind o consecință a încălzirii globale.

"Tornadele pot să apară oriunde, inclusiv în țara noastră. Cu toate acestea, în Europa, tornadele nu sunt la fel de puternice ca cele din America de Nord.

Într-adevăr, este vorba despre o declanșare timpurie a sezonului tornadelor, lucru valabil și pentru Statele Unite.

Din cauza încălzirii globale, există mai multă căldură în sistem și o cantitate sporită de vapori de apă", a spus Roxana Bojariu, climatolog ANM.

Etichete: Roxana Bojariu
Citește mai multe din Meteo
» Citește mai multe din Meteo
TOP articole