Antena 3 CNN Actualitate Despăgubiri în dosarul Colectiv. Cine trebuie să plătească daunele de peste 50 de milioane de euro

Despăgubiri în dosarul Colectiv. Cine trebuie să plătească daunele de peste 50 de milioane de euro

S.T.
1 minut de citit Publicat la 16:54 16 Dec 2019 Modificat la 16:54 16 Dec 2019

În sentinţa pronunţată luni, Tribunalul Bucureşti a admis acţiunile civile şi i-a obligat pe inculpaţii din dosar să plătească în solidar cu firmele Colectiv Club SRL, SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL şi părţile responsabile civilmente Unitatea Administrativ Teritorială - Subdiviziunea Administrativ Teritorială Sector 4 (în solidar cu inculpaţii Cristian Popescu-Piedone, Aurelia Iofciu, Luminiţa Ganea), Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dealu Spirii" Bucureşti-Ilfov (în solidar cu inculpaţii Antonina Radu şi George-Petrică Matei) la plata sumelor solicitate de 133 de părţile civile.

În general, suma medie stabilită de instanţă pe care trebuie să o primească fiecare parte civilă este de 250.000 de euro, dar sunt părţi civile care vor încasa 500.000 euro.

Citiți și: Cristian Popescu Piedone, condamnat la 8 ani și jumătate de închisoare cu executare în dosarul Colectiv. Patronii clubului, condamnări de aproape 12 ani fiecare

Cele mai mari sume stabilite ca daune morale şi materiale se ridică la 1.250.000 euro şi 4,2 milioane lei.

De asemenea, inculpaţii, ISU şi Primăria Sectorului 4 trebuie să plătească mai multor spitale din Bucureşti şi din ţară peste 8 milioane lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare cu persoanele decedate şi rănite.

În plus, ei trebuie să plătească peste 28 milioane lei către Ministerul Sănătăţii, din care 11,3 milioane lei reprezintă plăţi către clinicile din străinătate şi plăţi directe către victime, iar 16,7 milioane lei - suplimentarea finanţării spitalelor din România care derulează programul AP-ATI în cadrul cărora au fost trataţi pacienţii critici de la Colectiv.

Citiți și: Patronul ”Colectiv”, reacție după condamnare: E o decizie nedreaptă. Clubul a fost autorizat și avizat de statul român

Alte sume trebuie plătite către Ministerul Transporturilor - Şcoala Superioară de Aviaţie, MAI - Inspectoratul General de Aviaţie, MApN - pentru pacienţii transportaţi în străinătate, Ministerul Muncii.

Sursă: Agerpres
Etichete: colectiv despagubiri
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole