Antena 3 CNN Actualitate Despăgubire de 240.000 de euro pentru un bărbat din Buzău, care a rămas fără organul genital din cauza unei greșeli medicale

Despăgubire de 240.000 de euro pentru un bărbat din Buzău, care a rămas fără organul genital din cauza unei greșeli medicale

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 12:20 02 Mar 2024 Modificat la 12:20 02 Mar 2024

Necazurile bărbatului au început în 2014, când a ajuns la Spitalul Județean Buzău în urma unui accident vascular.

La două săptămâni după externare, a fost din nou pacient al aceleiași unități medicale, de această dată cu insuficiență renală. Internat pe secția de nefrologie, bărbatului i s-a montat o sondă urinară care i-a afectat organul genital.

”Mă nemulțumește faptul că a durat foarte mult tot procesul și eu îmi pierdusem speranța cu banii, cu asta
Ce am pățit eu nu se mai poate acoperi cu bani, cu despăgubiri, dar m-am simțit umilit atâția ani, plus dureri, anixetate, depresie”, spune bărbatul.

Avocata acestuia spune că toți acești ani au fost grei și pentru persoanele din jurul bărbatului.

”Au fost 9 ani grei, pe lângă amploarea suferinței. Fizice și psihice...și eu le-am perceput la un moment dat în acest sens”, a declarat Cristina Moiseanu, avocat victimă.

”Urmare a hotărârii instanței de judecată față de sentința inițială cuantumul daunelor morale a fost redus la jumătate -240.000 euro. Conducerea spitalului a solicitat de urgență o întrevedere cu cei 3 medici obligați la plată, pentru a plăti suma respectivă părții vătămate”, a declarat Adriana Bunilă, purtător de cuvânt Spitalul Județean Buzău.

Doi dintre medicii implicați au primit avertisment din partea celor de la Comisia de etică a Spitalului Județean Buzău, iar celui de-al treilea i-a fost reținut un procent de 10% din salariu pentru trei luni. Faptele penale în acest caz s-au prescris după aproape 10 ani de procese.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole