Antena 3 CNN Actualitate Descoperiți: Milionarii de neatins ai României. Cine e în spatele lor

Descoperiți: Milionarii de neatins ai României. Cine e în spatele lor

<1 minut de citit Publicat la 19:53 23 Iul 2017 Modificat la 19:53 23 Iul 2017

Există anumite averi de care nu se atinge sistemul orice ar fi, am văzut denunțători care spuneau că au dat șpagă și care au câștigat mulți bani din contracte cu statul au fost lăsați să plece cu banii.

Există și un om despre care presa nu îndrăznește să vorbeacă. În emisiunea Descoperiți au fost prezentați câțiva dintre aceștia.

Povestea lui Zoltan Teszari, acționarul majoritar RCS&RDS pare scrisă de aceeași mână ca a multor milionari de rit nou, care au reușit să se infiltreze până la cele mai înalte zone ale sistemului. La fel ca Sebastian Ghiță, Teszari este întruchiparea geniului în afaceri, care a reușit la o vârstă extrem de fragedă să construiască un colos financiar, cu monopol într-un domeniu strategic.

Fiecare domeniu strategic din România are și câte un magnat cu afaceri vecine cu monopolul. În cazul energiei, cel mai „deștept băiat”, cum spunea Traian Băsescu este Bogdan Buzoianu, omul din spatele Energy Holdings, despre care DIICOT spune că avea contracte cu energia ieftină de un miliard de dolari, peste 1% din PIB-ul țării. Pică mereu în picioare, deși în jurul său roiesc dosare penale. 

Mai mulți milionari protejați de sistem în video de mai jos.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole