Antena 3 CNN Actualitate Descoperiți. Istoricul Marius Oprea, despre cum au acaparat securiștii cele mai importante sectoare din economie și politică

Descoperiți. Istoricul Marius Oprea, despre cum au acaparat securiștii cele mai importante sectoare din economie și politică

1 minut de citit Publicat la 00:06 30 Iun 2019 Modificat la 00:06 30 Iun 2019

Istoricul Marius Oprea, care a scris “Moștenitorii Securității”, a vorbit la emisiunea „Descoperiți”, prezentată de Andreea Sava, despre cum au acaparat vechii și noii securiști cele mai importante sectoare din economie și politică. 

„A existat un proces care e similar cu ceea ce s-a întâmplat în URSS. Cam așa s-au întâmplat lucrurile și în România, cu o singură excepție. Acolo au intrat în conflicte violente, uneori sângeroase pentru că era mai mare cașcavalul de împărțit. La noi, însă, Securitatea și cei din linia a doua a partidului comunist s-au înțeles foarte bine și au colaborat extrem de eficient în acest proces pe care eu îl numesc privatizarea comunismului.

În opinia mea, comunismul nu a dispărut în România, ci doar s-a privatizat. Imediat după 1990, au existat o serie de măsuri care au permis foștilor activiști de partid și ofițerilor de Securitate să preia în propria gestiune și pentru propriile buzunare ceea ce se numea avuție națională. Înainte funcționase o lege a ilicitului, care îi speria pe foarte mulți care încercau să bage mâna în buzunarul statului, și o altă lege care îi privea în mod direct pe activiștii din partid cu funcții de stat și funcții speciale. Aici intrau cei numiți mai înainte, dar și ofițerii de Securitate. După 1990, aceste legi au fost abrogate tacit”, a spus Marius Oprea. 

Citiți și Descoperiți. Generali din servicii, în spatele unor mega-afaceri

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole