Antena 3 CNN Life Sănătate Descoperirea specialiștilor! Cum ne ajută somnul în luarea deciziilor

Descoperirea specialiștilor! Cum ne ajută somnul în luarea deciziilor

<1 minut de citit Publicat la 12:11 19 Iul 2018 Modificat la 12:11 19 Iul 2018

Somnul este structurat în mai multe etape, care au fost identificate abia în anii 1950. Creierul nostru organizează somnul în 5 etape diferite, care se repetă ciclic la fiecare 90 de minute.

Prima etapă este cea de somn uşor, din care, dacă ne trezim brusc, este posibil să nu ne dăm seama că am dormit. În a doua etapă pot fi detectate undele cerebrale specifice somnului. Etapele trei şi patru sunt considerate somn profund. Ultima etapă este cea a somnului REM, în care apar mişcări rapide ale ochilor sub pleoapele închise.

Dar somnul ne afectează și luarea deciziilor. În cadrul unui experiment, voluntarii au fost rugaţi să clasifice unele cuvinte în anumite categorii. Apoi, după ce s-au culcat, au fost monitorizaţi de cercetători. Aceştia au remarcat că voluntarii aveau o activitate cerebrală specifică atunci când erau rostite respectivele cuvinte, ca şi când creierul lor continua să lucreze în cadrul experimentului.

Când s-au trezit, participanţii nu-şi mai aminteau cuvintele auzite în timpul somnului, prin urmare procesarea informaţiei este făcută în mod inconştient.

Rezultatul studiului sugerează că învăţarea prin somn chiar este posibilă, dar cercetările trebuie continuate pentru a afla ce fel de informaţie poate fi asimilată astfel, potrivit descopera.ro.

Etichete: somn decizii
Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole