Antena 3 CNN Life Știinţă Descoperirea care schimbă tot ce știam despre apariția vieții pe Terra

Descoperirea care schimbă tot ce știam despre apariția vieții pe Terra

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 20:39 22 Dec 2017 Modificat la 20:39 22 Dec 2017

Mai multe fosile microscopice descoperite în Australia într-o rocă datată acum 3,5 miliarde de ani sunt cele mai vechi fosile descoperite vreodată pe Terra şi reprezintă cea mai veche amprentă a unor microorganisme de pe planeta noastră, au confirmat oamenii de ştiinţă potrivit cărora viaţa ar fi apărut probabil mult mai devreme decât se credea până acum, relatează AFP.

Lucrarea publicată în cea mai recentă ediţie a revistei ştiinţifice americane Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS) sugerează, de asemenea, că ar putea exista viaţă în alte părţi ale Universului, cel puţin sub forma microorganismelor.

Cercetătorii de la Universităţile din California şi Wisconsin-Madison au identificat, datorită unei noi tehnologii numită spectrometrie de masă, semnături chimice ale unsprezece exemplare microbiene care aparţin unui număr de cinci specii dintre care unele sunt similare cu cele existente astăzi.

Microfosilele au fost identificate în granule de grafit - o formă de carbon - prezente în roci sedimentare vechi, descoperite în Australia de Vest.

Etichete: Terra
Citește mai multe din Știinţă
» Citește mai multe din Știinţă
TOP articole