Antena 3 CNN Actualitate Inedit Descoperire șocantă într-o clădire a Vaticanului. Un mister vechi de peste 35 de ani ar putea fi dezlegat

Descoperire șocantă într-o clădire a Vaticanului. Un mister vechi de peste 35 de ani ar putea fi dezlegat

1 minut de citit Publicat la 13:10 31 Oct 2018 Modificat la 13:10 31 Oct 2018

Fragmentele osoase au fost descoperite în timpul lucrărilor de construcție într-o clădire a Vaticanului, lângă faimosul muzeu Villa Borghese.

Experții au transmis că încearcă să determine data morții, sexul și vârsta corpului. Presa din Italia a speculat că rămășițele ar putea aparține unei adolescente de 15 ani, fiica unui angajat al Vaticanului, care a dispărut în anul 1983, potrivit bbc.com.

Dispariția Emanuelei Orlandi este unul dintre cele mai mari mistere din Italia. După ce adolescenta nu a fost de găsit, au fost lansate mai multe ipoteze cu privire la ce s-ar fi putut întâmpla cu ea.

Una dintre ele a fost că dispariția ei a fost legată de încercarea unora de a forța eliberarea din închisoare a lui Mehmet Ali Agc, turcul care a încercat să-l ucidă pe Papa Ioan Paul al II-lea în anul 1981.

A doua ipoteză a fost lansată în anul 2005, când un bărbat anonim a sunat la o emisiune de televiziune și a spus că secretul dispariției Emanuelei a fost îngropat împreună cu Enrico „Renatino” De Pedis, un mafiot care a condus odată banda Magliana care a terorizat Roma în anii 1980.

Fratele adolescentei, Pietro, a încercat decenii întregi să afle ce s-a întâmplat cu ea. El a acuzat Vaticanul că tace în acest caz.

 

Citește mai multe din Inedit
» Citește mai multe din Inedit
TOP articole