Antena 3 CNN Actualitate Locale Descoperire șocantă în Neamţ! Un bărbat a mers să culeagă ciuperci, dar a găsit nouă bombe

Descoperire șocantă în Neamţ! Un bărbat a mers să culeagă ciuperci, dar a găsit nouă bombe

<1 minut de citit Publicat la 19:06 02 Oct 2018 Modificat la 19:06 02 Oct 2018

Un bărbat din satul Nemţişor, comuna Vânători-Neamţ, a descoperit marţi în pădurea din localitate, în timp ce se afla la cules ciuperci, un element de muniţie şi a sunat imediat la 112, astfel că la faţa locului a venit o echipă de pirotehnişti de la ISU Neamţ.

Inspectorul-şef al ISU Neamţ, colonelul Ioan Niţică, a declarat, pentru AGERPRES, că la faţa locului s-a constatat că este vorba de o bombă de aruncător de calibrul 82 de milimetri.

'Cercetând terenul cu detectorul de metale, pe circa 1.200 de metri pătraţi, au mai fost descoperite opt bombe de aruncător de calibrul 50 milimetri, cinci focoase şi un cartuş', a declarat inspectorul-şef al ISU Neamţ.

Muniţia a fost ridicată şi depozitată iar ulterior va fi distrusă.

La sfârşitul săptămânii trecute, un pescar a descoperit pe malul râului Moldova, în localitatea Păstrăveni, cinci proiectile de artilerie de calibrul 75 milimetri.

Ambele localităţi se află în apropierea oraşului Tîrgu Neamţ şi au fost pe linia frontului din cel de-al Doilea Război Mondial, fapt pentru care în zonă sunt găsite frecvent elemente de muniţie neexplodată.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole