Antena 3 CNN Actualitate Locale Descoperire șocantă făcută de Poliţia de frontieră. Ce au găsit în rezervorul unui camion

Descoperire șocantă făcută de Poliţia de frontieră. Ce au găsit în rezervorul unui camion

<1 minut de citit Publicat la 16:43 14 Iul 2017 Modificat la 16:43 14 Iul 2017

Aproximativ 160 kilograme de marijuana, ascunse în rezervorul unui automarfar condus de un cetăţean bulgar, au fost descoperite de echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat, conform Poliţiei de Frontieră.

Un cetăţean bulgar, în vârstă de 41 de ani, a încercat să treacă graniţa, la volanul unui automarfar înmatriculat în Bulgaria, încărcat cu profile metalice din Bulgaria pentru Slovacia.

Cu ocazia controlului de frontieră, echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră români şi bulgari a observat faptul că rezervorul automarfarului prezenta urme recente de sudură, fapt pentru care au făcut un control amănunţit asupra automarfarului.

Astfel, poliţiştii de frontieră au cerut sprijinul autorităţilor vamale bulgare pentru ca mijlocul de transport să fie scanat cu ajutorul aparaturii X-Ray.

În urma scanării, în rezervor au fost descoperite 172 colete, ce conţineau cantitatea totală de 159,12 kg de substanţă care a reacţionat pozitiv ca fiind marijuana.

Conform protocolului româno-bulgar privind controlul comun la trecerea frontierei, cazul a fost preluat de către Poliţia de Frontieră Bulgară, care va stabili ce măsuri legale trebuie luate.

Sursă: Mediafax
Etichete: descoperit camion
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole