Antena 3 CNN High Tech Zahărul ar putea să facă invizibile avioanele de luptă - VIDEO

Zahărul ar putea să facă invizibile avioanele de luptă - VIDEO

1 minut de citit Publicat la 18:49 07 Ian 2016 Modificat la 18:49 07 Ian 2016
Aparatele de zbor care să nu fie detectate de radar au reprezentat multă vreme un deziderat aproape imposibil pentru piloţii aflaţi în misiuni secrete, dar de acum acest lucru este mult mai uşor de pus în practică, susţine Daily Mail.

Potrivit sursei citate, oamenii de ştiinţă au dezvoltat un strat anti-reflexie uşor care ar putea face avioanele de vânătoare invizibile pe radar. Secretul constă într-un văl de particule sferice de zahăr carbonizat, goale în interior, strat ce face aparatele de zbor nedetectabile. La lumină, aeronavele ar părea o masă neagră fără formă, iar în spectrul microundelor ar fi complet invizibile.

Procesul prin care se poate obţine acest strat anti-reflexie a fost pus la punct de experţii de la Institutul de Cercetare pentru Probleme Nucleare din cadrul Universităţii de stat din Belarus. Savanţii au acoperit perle din biopolimer cu zaharoză, o forma comună de zahăr, uşor de obţinut din surse naturale. Perlele astfel tratate au fost apoi arse printr-un proces special în care plasticul a devenit gaz, iar zahărul s-a carbonizat. Au rezultat astfel sfere de carbon goale în interior care apoi au primit un al doilea tratament de piroliză la 900 grade Celsius şi au fost trecute printr-un flux de azot pentru cristalizare.

Sferele de carbon goale, ambalate în strat hexagonal, au făcut ca materialul obţinut să asigure aproape perfect absorbţia microundelor, acesta fiind primul material antireflectant cu un asemenea rezultat.

"Monostratul format de sfere cu raza de 6 mm şi o grosime de aproximativ cinci microni permit cel mai mare coeficient de absorbţie cu microunde, de peste 95% la 30 GHz", a explicat Dzmitry Bychanok, autorul principal al studiului publicat în revista Applied Physics Letters.

Acoperirea pe bază de zahăr şi derivate ale acestuia se face pentru a absorbi radiaţii în banda Ka, cu lungimi de la aproximativ 7,5 la 10 mm.

Efectul dorit ţine de dimensiunea granulelor din biopolimer care formează golurile sferice. Aceste goluri la aproximativ 6 mm sunt puţin mai mici decât lungimea de undă a microundelor care face obiectele invizibile pe radar, iar grosimea pereţilor de carbon care înconjoară aceste goluri este foarte importantă.

Aranjamentul hexagonal al sferelor este de asemenea esenţial, deoarece imită aşa numitele lentile "ochi de molie", cunoscut fiind faptul că acestea sunt extrem de bune pentru absorbţia luminii, dar nu obstrucţionează vizibilitatea.



Citește mai multe din High Tech
» Citește mai multe din High Tech
TOP articole