Antena 3 CNN Actualitate Locale Descoperire neașteptată în portretul unui principe al Transilvaniei, la digitalizarea tabloului

Descoperire neașteptată în portretul unui principe al Transilvaniei, la digitalizarea tabloului

Alexandra Cojoianu
1 minut de citit Publicat la 23:01 01 Feb 2023 Modificat la 23:01 01 Feb 2023

La fotografierea panoramică a picturilor aflate în pinacoteca Bibliotecii Batthyaneum din Alba Iulia au ieșit la iveală lucruri pe care nimeni nu le-ar fi bănuit.

În urma aplicării acestei tehnologii moderne, zoom-ul digital al fotografiei a relevat - spre exemplu - două iniţiale pictate în ochii lui Gabriel Bathory (1608-1613), posibil iniţialele pictorului rămas necunoscut, potrivit reprezentanților bibliotecii.

„Digitalizarea celor 11 portrete de principi ai Transilvaniei s-a încheiat cu nişte rezultate excepţionale.

Tehnologia folosită de Călin Şuteu se numeşte fotografie panoramică şi nu seamănă cu nimic din ceea ce ştim că poate fi fotografierea obişnuită", au transmis cei de la Batthyaneum, filială a Bibliotecii Naţionale a României.

Citește și: Milionarii români investesc masiv în artă. Segmentul care a adus cel mai mare profit

Litera A în ochiul portretului principelui Gabriel Bathory

Potrivit acestora, este vorba de o tehnologie specială, extrem de sofisticată, care creează fotografia din imagini compozite cu un câmp vizual uriaş şi cu o rezoluţie a unei asemenea fotografii de mărimea gigapixelilor (1000 Megapixeli).

„Astfel, am reuşit să vedem pentru prima oară culorile posibile ale acestor tablouri, folosind doar filtre speciale, şi detalii nemaivăzute.

Pentru a da un exemplu simplu, în cazul portretului lui Gabriel Bathory, zoom-ul digital al fotografiei a revelat două iniţiale pictate în ochii principelui: în ochiul stâng un A, iar în ochiul drept un I. Să fie oare vorba de iniţialele pictorului rămas necunoscut?", arată cei de la Batthyaneum.

De asemenea, aceștia adaugă că fără folosirea acestei tehnologii nu s-ar fi putut ridica această întrebare.

Litera I descoperită în același portret 

Despre Gabriel Bathory care a domnit în perioada 1608-1613, se ştie că a fost unul dintre cei mai detestaţi principi ai Transilvaniei, fiind asasinat de propriii soldaţi.

Portretul în cauză, al cărui autor nu se cunoaşte, este realizat în ulei pe pânză, probabil în secolele XVII-XVIII, fiind foarte valoros din punct de vedere istoric. 

„Merită precizat faptul că toate aceste portrete se înscriu într-o cronologie determinată, marcând poate cea mai importantă perioadă a principatului: Stephanus Bathori (1571-1575), Christophorus Bathori (1575-1581), Sigismundus Bathori (1581-1594, 1594-1598, 1598-1599), Andreas Bathori (1599), Stephanus Botckai (1604-1606), Sigismundus Rakozi (1607-1608), Gabriel Bathori (1608-1613), Gabriel Bethlen (1613-1629), Georgius Rakozi I (1630-1648), Georgius Rakozi II (1648-1657, 1659-1660) şi, în fine, portretul unui principe necunoscut", se mai menționează în comunicarea bibliotecii.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole