Antena 3 CNN Externe Descoperire neașteptată în Australia. Ce au găsit cercetătorii

Descoperire neașteptată în Australia. Ce au găsit cercetătorii

1 minut de citit Publicat la 17:41 23 Dec 2018 Modificat la 17:41 23 Dec 2018

Dune de nisip formate în ultima Eră Glaciară au fost descoperite în apropierea ţărmului estic al Australiei. Modul în care dunele străvechi au supravieţuit creşterii nivelului apelor reprezintă un mister geologic, însă specialiştii consideră că nisipul s-a împietrit înainte de a fi scufundat sub apă, în urmă cu 12.000 de ani.

Dunele se întind pe 70 de kilometri, între insula Fraser şi insula Moreto din Queensland, scrie Science Alert. De fapt, cercetătorii afirmă că, la început, ele ar fi arătat la fel ca cele din prezent, regăsite pe insula Fraser, scrie descopera.ro.

„Cred că cel mai intrigant lucru este mecanismul ce a ajutat la conservarea lor”, a declarat unul dintre mebrii echipei, Tiago Passos din cadrul Universităţii din Sydney. Dunele au fost descoperite iniţial prin intermediul sonarelor, în timpul unei expediţii către Marea Barieră de Corali, dar noul studiu a ajutat la stabilirea provenienţei structurii. Aceasta se află la 60 de metri adâncime şi are o înălţime cuprinsă între 10-15 metri.

Spre deosebire de dunele de nisip din prezent, cele descoperite recent conţin carbonat de calciu, în locul cuarţului. Carbonatul de calciu a fost, însă, elementul cheie ce a dus la întărirea şi conservarea rocii. Conform probelor colectate şi analizate, nisipul s-a întărit înainte să fie înghiţit de ape de-a lungul miilor de ani.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole