Antena 3 CNN Actualitate Descoperire macabră făcută de pompieri, după ce au fost chemați să stingă un incendiu devastator dintr-o locuință din Constanța

Descoperire macabră făcută de pompieri, după ce au fost chemați să stingă un incendiu devastator dintr-o locuință din Constanța

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 10:05 16 Apr 2024 Modificat la 10:05 16 Apr 2024

Chemaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu dintr-o locuinţă, pompierii au făcut o descoperire macabră.

După ce au reuşit să stingă flăcările, pompierii au găsit trupul unui bărbat spânzurat. Anchetatorii cred că acesta şi-a incendiat locuinţa înainte de a-şi pune capăt zilelor.

În GALERIA FOTO puteți urmări mai multe imagini cu incendiul devastator din localitatea Conacu, județul Constanța.

[GAL layout="5"]

Alarma s-a dat încă de la miezul nopții. Vecinii sunt cei care au sunat la 112 după ce o locuință a fost cuprinsă de flăcări.

Până la sosirea autorităților însă, incendiul s-a extins și la un magazin de lângă locuință.

După ce au reușit să stingă flăcările, pompierii au făcut o descoperire macabră.

"Sosiți la fața locului, colegii s-au luptat cu flăcările aproximativ patru ore, după care au reușit să lichideze incendiul.

A ars acoperișul pe aproximativ 400 de metri pătrați și de asemenea, în urma incendiului, a fost ars un autoturism în proporție de 90%. Din nefericire, într-o anexă de lângă locuință a fost găsită o victimă de sex masculin decedată", a declarat purtătorul de cuvânt ISU Dobrogea, Ana Maria Stoica. 

Persoana în cauză este proprietarul locuinței. Acesta și-ar fi incendiat casa, iar apoi s-a spânzurat pentru că ar fi aflat că soția îl înseală.

Etichete: incendiu pompieri
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole