Antena 3 CNN Externe Descoperire macabră în Italia. Specialiștii au rămas interziși când au văzut asta

Descoperire macabră în Italia. Specialiștii au rămas interziși când au văzut asta

<1 minut de citit Publicat la 17:16 27 Mar 2018 Modificat la 17:16 27 Mar 2018
Descoperire macabră în Italia. Specialiștii au rămas interziși când au văzut asta

Arheologii au găsit rămășițele bine conservate ale unui adult, plus oasele unui făt poziționat între picioarele adultului. Osemintele datează din Evul Mediu timpuriu, conform presei internaționale.

După o analiză atentă, s-a ajuns la concluzia că adultul, despre care s-a stabilit că era mamă, deși era înmormântată, a dat naștere, împingând cumva copilul, care apoi a murit și el la scurt timp.

Rămâne un mister cum a murit femeia, cu aproape 1000 de ani în urmă. Cercetarile au relevat că persoana adultă, care era însărcinată la momentul morții, avea aproximativ 25-35 de ani.

Semnele de pe craniul ei arată că a suferit o intervenție chirurgicală la creier, în stil medieval, cu cel puțin o săptămână înainte de a muri.

Natura leziunii observate în craniul antic sugerează că rănirea a fost rezultatul unei intervenții chirurgicale, mai degrabă, decât al unei traume violente. Conform cercetătorilor, femeia a mai supraviețuit cel puțin o săptămână după ce procedura a fost facută. Femeia era în săptămâna 38 de sarcină. 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole