Antena 3 CNN Actualitate Social Descoperire incredibilă în Vrancea! Ce s-a găsit în curtea unui centru pentru copii

Descoperire incredibilă în Vrancea! Ce s-a găsit în curtea unui centru pentru copii

1 minut de citit Publicat la 23:43 04 Mai 2018 Modificat la 23:43 04 Mai 2018

Peste 2.400 de cartuşe de infanterie provenind din cel de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite în curtea unui centru de zi pentru copii din satul Mănăstioara, comuna Fitioneşti, muniţia fiind ridicată de echipele de pirotehnişti ale Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea, a declarat vineri, purtătorul de cuvânt al instituţiei, plt. Cristina Pîrvu.

Potrivit acesteia, cartuşele, având calibru 7,92 mm,  au fost găsite de o echipă de muncitori în timp ce săpau o fosă septică în incinta Centrului de zi socio-educaţional, aflat în curs de reabilitare.

"În total au fost găsite peste 2.400 de cartuşe. Joi au fost găsite 2.133 de cartuşe, iar vineri, până în jurul prânzului, când s-a încheiat acţiunea de asanare, au mai fost găsite încă aproximativ 270 de bucăţi. Acesta au fost ridicate şi depozitate, urmând să fie distruse în condiţii de siguranţă. Precizez că în incinta centrului nu se aflau copii, acesta fiind în curs de reabilitare", a declarat plt. Cristina Pîrvu.

Aceasta a menţionat că în ultima perioadă pe raza judeţului Vrancea au fost găsite mai multe elemente de muniţie neexplodate provenind din cel de-al Doilea Război Mondial şi a făcut un apel către cetăţeni să sune la numărul unic 112, să anunţe primăria din localitate sau cel mai apropiat post de poliţie dacă găsesc astfel de obiecte.

În cursul zilei de joi echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Anghel Saligny" Vrancea  a fost solicitată să intervină pentru ridicarea unui proiectil exploziv de calibru 152 mm, descoperit între Focşani şi Garoafa în zona Valea Şoimului de către un cetăţean care efectua lucrări agricole.

De asemenea, în cursul după-amiezii de joi, pirotehniştii s-au deplasat în satul Voetin, comuna Sihlea pentru asanarea unui teren unde s-au descoperit patru proiectile explozive calibru 85 mm.

La finele lunii trecute, în apropierea DN 2, la ieşirea din municipiul Focşani, au fost descoperite, tot în timpul lucrărilor agricole de primăvară, cinci bombe de aviaţie provenind din cel de al Doilea Război Mondial, în greutate de aproximativ 500 de kilograme fiecare. 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole