Descoperire dezamăgitoare a oamenilor de ştiinţă. Efecte teribile ale spaţiului cosmic asupra organismului

Ambiţiile umane de a călători pe Marte sau în altă parte a Sistemului Solar se vor ”întâlni”cu una dintre cele mai importante provocări, cum să rămână sănătoşi în cosmos pentru perioade lungi de timp, scrie Descoperă.

NASA estimează că durează cel puţin 150 de zile pentru om ca să ajungă pe Marte. În această perioadă de timp, fără beneficiile câmpului magnetic protector al Pământului, el va fi expus la mai mulţi factori nocivi, printre care şi radiaţiile cosmice.

Din păcate, unele dintre cele mai recente cercetări cu privire la efectele petrecerii timpului în spaţiul cosmic nu are constatări foarte pozitive. Un studiu recent a ajuns la concluzia că şoarecii aflaţi la bordul navetei spaţiale Atlantis au revenit pe Pământ cu semnele precoce ale bolii hepatice, în condiţiile în care micile animale au ”lipsit” de pe planetă mai puţin de două săptămâni.

După ce s-au aflat 13.5 zile la bordul navetei în timpul zborului său final în 2011, şoarecii au fost studiaţi de o echipă de oameni de ştiinţă printre care şi anesteziologul şi fizicianul Karen Jonscher, de la Universitatea din Colorado. Echipa a constatat că, chiar şi o durată scurtă de zbor spaţial, a activat celulele hepatice specializate care pot provoca leziuni hepatice pe termen lung.

"Înainte de acest studiu, nu am avut suficiente informaţii cu privire la impactul misiunilor spaţiale asupra ficatului. Se ştia că astronauţii de multe ori revin pe Pământ cu simptome similare celor de diabet, dar de obicei se rezolvau repede", a declarat Jonscher.

Oamenii de ştiinţă cred că o influenţă negativă asupra metabolismelor animalelor este lipsa relativă de gravitaţie într-un mediu de microgravitaţie.

"Am văzut că leziunile hepatice se formează în doar 13,5 zile. Şoarecii au pierdut, de asemenea, masa musculară, acelaşi fenomen este observat şi la oamenii ţintuiţi la pat – muşchii se atrofiază şi proteinele se descompun în aminoacizi. Întrebarea este cum aceste procese afectează ficatul?", a spus Jonscher.

Atunci când şoarecii ”spaţiali” au fost comparaţi cu un grup de control, care a rămas pe Pământ, probele prelevate de la călători au indicat un nivel mai crescut de grăsime în ficatul lor, niveluri mai mici de retinol (o formă animală de vitamina A) şi modificări ale nivelurilor de gene care ajută la descompunerea grăsimilor.

Luate împreună, acestea sunt semnele de bază ale bolii non-alcoolice de ficat gras (NAFLD) şi potenţiali indicatori precoce ai fibrozei. Aspectul cel mai deranjant al constatărilor, care sunt raportate în revista PLOS ONE, este intervalul de timp scurt în care aceste simptome se dezvoltă la animale.

"Este nevoie, în general, de o lungă perioadă de timp, de la luni la ani, pentru a induce fibroza la şoareci, chiar şi atunci când au o dieta nesănătoasă. Dar dacă un şoarece prezintă semne de fibroză în curs de formare, fără o schimbare în dietă după 13.5 zile, ce se întâmplă cu oamenii?", a spus Jonscher.

Unul dintre obiectivele ştiinţifice principale ale celebrului an spaţial al astronautului NASA Scott Kelly a fost o ocazie unică de a vedea efectele unei astfel de călătorii de cursă lungă asupra corpului uman. Scott are un fratele geamăn rămas pe Pământ, Mark Kelly, astronaut şi el, care a servit drept individ de control pe Pământ.

Efectul cel mai remarcabil şi imediat era că Scott Kelly a crescut uimitor cu 5 cm înălţime pe parcursul anului.

Între timp, oamenii de ştiinţă vor trebui să facă mult mai multe studii de cercetare pentru a evalua potenţialul de afectare a ficatului în călătoriile spaţiale, atât la şoareci, cât şi la om.