Antena 3 CNN Actualitate Social Aşa arată asteroidul care i-a uimit pe cercetători. Elektra este primul caz de acest fel detectat vreodată

Aşa arată asteroidul care i-a uimit pe cercetători. Elektra este primul caz de acest fel detectat vreodată

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 23:17 18 Feb 2022 Modificat la 23:17 18 Feb 2022

„Elektra este primul sistem cvadruplu detectat vreodată”, a scris o echipă de astronomi condusă de Anthony Berdeu de la Institutul Național de Cercetare Astronomică din Thailanda în lucrarea lor.

„Această nouă descoperire arată că algoritmii dedicați de reducere și procesare a datelor care modelează fizica instrumentelor îşi pot lărgii și mai mult limitele de contrast.”

Din cei peste 1.100.000 de asteroizi descoperiți până acum se știe că peste 150 au cel puțin o lună.

De acea, asteroidul 130 Elektra alături de cele trei luni însoțitoare este cel mai numeros sistem de asteroizi descoperit și fotografiat în Centura Principală, iar datele despre el demonstrează cum am putea găsi alte luni de asteroizi slabe, greu de văzut în viitor.

Elektra, cu o lungime de aproximativ 260 de kilometri (160 de mile) a fost descoperită pentru prima dată în centura de asteroizi dintre Marte și Jupiter în 1873, dar prima sa lună, numită S/2003 (130) 1, a fost descoperită abia în 2003 – 130 de ani mai târziu. A doua sa lună, S/2014 (130) 1, a fost descoperită în 2014.

S/2003 (130) 1 are doar 6 kilometri diametru și orbitează pe Elektra la o distanță medie de aproximativ 1.300 de kilometri; S/2014 (130) 1 are o lungime de numai 2 kilometri și o distanță orbitală medie de 500 de kilometri.

Luna recent descoperită se numește S/2014 (130) 2 și este și mai mică și mai aproape de asteroid decât celelalte două: are doar 1,6 kilometri diametru și este la o distanță orbitală medie de 340 de kilometri. De asemenea, luminozitatea sa este de 15.000 de ori mai slabă decât a asteroidului, notează arover.net.

Această descoperire face din Elektra primul sistem de asteroizi cvadruplu descoperit și fotografiat în Centura Principală. Singurele corpuri despre care se știe că au mai mulți însoțitori sunt planeta pitică Pluto, care are cinci și cele patru planete gigantice, adică Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun, pe care îi cunoaștem, respectiv, 79, 82, 27 și 14 sateliți.

De ce e importantă această descoperire

Studiul mai multor asteroizi ajută la o mai bună înțelegere a originii lor. Imaginile acestor sisteme fac posibilă determinarea parametrilor orbitali ai sateliților din care deducem parametri fizici ca masa asteroidului.

Imaginile permit de asemenea deducerea formei și dimensiunii acestor obiecte (pentru cel mai mare dintre ele). Combinând masa și volumul lor, obținem densitatea lor, care este poate cea mai fundamentală informație pentru înțelegerea compoziției lor, care ea însăși se întoarce la originile Sistemului Solar.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole