Resturi de mâncare de acum 2.300 de ani găsite într-o amforă din Sicilia. Ce mâncau oamenii care trăiau pe insulă
Publicat acum 2 ore si 49 minute
Un schelet excavat dintr-un cimitir din epoca romană aflat în Belgia i-a surprins pe arheologi atunci când au descoperit că este mai vechi cu 2.500 de ani decât credeau ei. Uitându-se mai atent la schelet, arheologii au descoperit ceva și mai neașteptat: Acesta era alcătuit din oasele a cel puțin cinci persoane care au trăit la trei milenii distanță.
„Cred că, inițial, „individul” a fost făcut dintr-o dată”, a declarat Barbara Veselka, un arheolog de la Vrije Universiteit Brussel care a condus studiul, pentru Live Science. „Au existat și alte oase împrăștiate în jurul „individului”, ceea ce sugerează că oamenii ar fi putut, de asemenea, să se întoarcă la mormânt”.
Excavarea cimitirului din orașul Pommerœul, Belgia, în apropiere de granița cu Franța, în anii 1970, a scos la iveală 76 de înmormântări prin incinerare și o înmormântare a unui corp în poziție fetală. Artefactele asociate și stilul de înmormântare sugerează că incinerările au fost romane și datează din secolele II-III d.Hr.
[GAL layout="5"]Deși înmormântarea unui schelet în poziție fetală este neobișnuită pentru un cimitir roman, excavatorii au găsit un ac de os în stil roman lângă craniu și au concluzionat că mormântul datează probabil din epoca romană.
Analiza radiocarbonului din 2019 a confirmat că toate incinerările de la Pommerœul erau din perioada romană. Dar, în mod surprinzător, datele de radiocarbon de la scheletul intact proveneau din trei epoci diferite din perioada neolitică (7000 - 3000 î.Hr.), ceea ce i-a determinat pe arheologi să investigheze mormântul și conținutul său unic.
Într-un studiu publicat la 23 octombrie în revista Antiquity, Veselka și o echipă internațională de cercetători au pus în lumină semnificația înmormântării compozite prin tehnici multiple, inclusiv analiza scheletului, datarea cu radiocarbon și secvențierea ADN-ului antic.
„Este probabil că mai mult de 5 indivizi au contribuit (n.r. la schelet), dar 5 au fost confirmați prin ADN”, a declarat Veselka. Un ac de os roman găsit lângă craniu a fost datat cu radiocarbon între 69 și 210 d.Hr., iar analiza genetică a craniului a stabilit că acesta provine de la o femeie care a trăit în epoca romană, în jurul secolelor III-IV.
De ce mormântul neolitic a fost alcătuit din rămășițele mai multor persoane
Aceste analize au ridicat întrebări suplimentare: De ce a fost plasat craniul unei femei romane într-un mormânt neolitic și de ce mormântul neolitic a fost alcătuit din rămășițele mai multor persoane?
Este posibil ca romanii să fi deranjat accidental un mormânt neolitic neobișnuit în timp ce îngropau rămășițe incinerate și apoi să fi adăugat un craniu și un ac de os la mormântul antic pentru a-l completa înainte de a-l acoperi, au sugerat cercetătorii. O altă posibilitate este că romanii au creat scheletul patchwork din oase neolitice împrăștiate și un craniu din epoca romană, aranjând rămășițele într-o persoană compozită.
„Indiferent dacă asamblarea oaselor a avut loc în neoliticul târziu sau în perioada romană” au scris cercetătorii în studiul lor, „prezența individului a fost în mod clar intenționată”.
„Acesta este un studiu incredibil de fascinant și complex”
Motivația romanilor de a adăuga la această înmormântare, totuși, se pierde în timp. „Poate că această comunitate a fost inspirată de superstiții sau a simțit nevoia de a se conecta cu un individ care a ocupat zona înaintea lor”, au scris cercetătorii.
„Acesta este un studiu incredibil de fascinant și complex”, a declarat Jane Holmstrom, un bioarheolog de la Macalester College din Minnesota, care nu a fost implicat în studiu, pentru Live Science. „Oferă o posibilitate interesantă de revendicare a terenurilor prin înmormântare în timpul neoliticului, cu grupuri de familii din cadrul clanului care revendicau împreună, romanii continuând revendicarea terenurilor pentru a-și afirma autoritatea asupra Galiției.”
În ciuda diferențelor lor culturale, este posibil ca oamenii atât din neolitic, cât și din epoca romană să fi ales locul de înmormântare pentru apropierea sa de un râu.
„De-a lungul timpului, râurile și alte corpuri de apă au fost considerate importante, atât din punct de vedere geografic, cât și spiritual”, a spus Veselka. „Pommerœul era situat în apropierea unui râu, care ar fi putut fi un loc puternic.”