Antena 3 CNN Actualitate Descinderi la IPJ Cluj. Șeful instituției, acuzat că ar fi pus agenții să modifice un proces verbal, prin care ar fi scăpat de sancțiune

Descinderi la IPJ Cluj. Șeful instituției, acuzat că ar fi pus agenții să modifice un proces verbal, prin care ar fi scăpat de sancțiune

Georgiana Murgilă
<1 minut de citit Publicat la 11:07 17 Iun 2024 Modificat la 13:49 17 Iun 2024

Potrivit unor surse Antena 3 CNN, sunt descinderi la această oră la Inspectoratul Județean de Poliție Cluj. Vizat ar fi chiar șeful instituției, care este nepotul fostului ministru, Ioan Rus. 

Din primele informații, ar fi vorba despre acuzații de instigare la abuz în serviciu, dar și de infracțiune de fals în acte. 

Sursele citate au declarat pentru Antena 3 CNN că șeful Poliției Cluj ar fi beneficiat de falsificarea unor procese verbale, după ce ar fi condus pe o porțiune de drum cu o viteză excesivă de 120 km/h, în timp ce, în acte, apare că soția acestuia s-ar fi aflat la volan. 

Agenții de la Poliția Rutieră ar fi cei care ar fi falsificat actele. Acesta este și motivul perchezițiilor din această dimineață de la Poliția Rutieră Cluj dar și de la Inspectoratul Județean de Poliție Cluj. 

Urmează ca mai multe persoane să fie duse la audieri. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole