Antena 3 CNN Life Sănătate Deschide Ochii— Coaliția pentru Sănătatea Femeii trage un semnal de alarmă cu privire la prevenția cancerelor feminine

Deschide Ochii— Coaliția pentru Sănătatea Femeii trage un semnal de alarmă cu privire la prevenția cancerelor feminine

2 minute de citit Publicat la 11:54 12 Iul 2019 Modificat la 11:54 12 Iul 2019

În fiecare oră, în România, o femeie este diagnosticată cu cancer la sân, iar, la fiecare trei ore, o femeie moare din pricina acestei boli, atrage atenţia Coaliţia pentru Sănătatea Femeii, printr-o nouă campanie de conştientizare, derulată sub sloganul „Deschide ochii”. Rata mortalității în cazul cancerului de sân este de 35% în România, în timp ce, în Europa, ea se situează la 26%. De altfel, România înregistrează rate cumulate de prevalenţă, incidenţă şi mortalitate mai mari decât media UE pentru toate tipurile de cancere ginecologice şi mamare (de sân, de col uterin şi ovarian).

În fiecare an, în ţara noastră, peste 9.000 de femei sunt diagnosticate cu cancer la sân, iar jumătate dintre acestea sunt sub vârsta de pensionare. În 2018, cancerul la sân a reprezentat peste 25% din numărul total de noi cazuri de cancer în rândul femeilor din România. 

Situaţia este determinată în mare parte de faptul că România rămâne încă țara în care pacientele primesc diagnosticul tardiv, uneori chiar incomplet, atât din lipsa sprijinului autorităților, cât și din cauza gradului redus de informare cu privire la modalităţile de prevenţie primară si diagnosticare precoce. Situația s-ar putea însă îmbunătăți dacă s-ar găsi soluţii pentru aceste probleme. Spre exemplu, depistarea cancerului de sân în stadiile 1 și 2 crește șansele de supraviețuire la 90%. 

Campania Coaliţiei pentru Sănătatea Femeii, „Deschide ochii”, raspunde acestei nevoi şi îşi propune să crească gradul de conştientizare cu privire la acest tip de cancer, în special în ceea ce priveşte prevenția, screening-ul, testele necesare unui diagostic complet şi opţiunile terapeutice disponibile. 

Astfel, Coaliția pentru Sănătatea Femeii susține compensarea în întregime a tuturor testelor moleculare și genetice,  elemente obligatorii pentru stabilirea unui diagnostic de precizie și prescrierea tratamentului cel mai potrivit și eficient, precum şi accesul pacientelor la cele mai moderne opţiuni terapeutice. 

De exemplu, statul român ar da o şansă mai bună la viaţă pentru aproape 9.700 de femei diagnosticate anual cu cancer de sân dacă ar compensa în regim 100% gratuit toate testele moleculare şi genetice necesare diagnosticării acestei boli. În acest caz, efortul bugetar ar fi de 1,51 mil. euro.  
 „Campania de anul acesta reprezintă o continuare a demersurilor realizate în anii trecuți în ceea ce privește conștientizarea necesității controalelor medicale anuale  pentru prevenția cancerului. Obiectivul principal al Coaliţiei pentru Sănătatea Femeii este reducerea disparităților existente între ratele de supraviețuire din cancerele feminine din România faţă de cele din statele europene. Ne dorim ca româncele să conștientizeze că aceste tipuri de cancer au o rată de supraviețuire foarte mare atunci când sunt depistate din timp, când sunt efectuate teste moleculare şi genetice și tratament țintit.”, a declarat Mihaela Geoană, președintele Fundației Renașterea.

Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole