Deputatului PSD Cătălin Rădulescu i-a fost suspendat permisul de port-armă, în urma verificărilor efectuate de poliţişti după declaraţiile făcute de parlamentar în spaţiul public, au declarat vineri, pentru AGERPRES, surse judiciare.
Conform aceloraşi surse, Cătălin Rădulescu s-a prezentat vineri la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, iar ulterior au fost efectuate verificări inclusiv la locul de deţinere a armelor.
Poliţiştii din Argeş s-au sesizat din oficiu şi au anunţat, pe 14 martie, că fac verificări cu privire la respectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce Rădulescu a afirmat că deţine o armă letală.
"Referitor la declaraţiile apărute în spaţiul public privind utilizarea de către o persoană publică a unei arme letale, vă informăm că Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Argeş s-a autosesizat şi desfăşoară activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor Legii nr. 295/2004, privind regimul armelor şi al muniţiilor, cu modificările şi completările ulterioare", se precizează într-un punct de vedere transmis la acel moment de IPJ Argeş.
De asemenea, Parchetul General s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de tulburare a liniştii şi ordinii publice, în urma declaraţiilor făcute de deputatul Cătălin Rădulescu.