Antena 3 CNN Politică Deputaţii au modificat Codul Penal. Sintagma ”conflict de interese”, înlocuită

Deputaţii au modificat Codul Penal. Sintagma ”conflict de interese”, înlocuită

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 14:02 25 Apr 2017 Modificat la 14:02 25 Apr 2017

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 187 voturi pentru, 71 împotrivă, șase abţineri, proiectul de modificare a Codului penal, înlocuind ”conflictul de interese” cu sintagma ”folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane”. 

Potrivit amendamentelor adoptate, titlul articolului 301 din Codul penal se transformă din ”conflict de interese” în ”folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane”. 

Articolul modificat în comisie prevede că ”fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act prin care s-a obţinut un folos patrimonial pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la cinci ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică pe o perioadă de 3 ani”. 

În legea în vigoare, articolul 301 prevede că ”fapta funcţionarului public, care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”. 

Potrivit unui alt amendament adoptat, aceste prevederi nu se aplică în cazul în care actul sau decizia se referă la emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative, la exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege, cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de aceasta. 

O altă modificare adoptată de comisie este la articolul 308. ''Dispoziţiile art. 289 - 292, art. 295, art. 297 - 300 şi art. 304 privitoare la funcţionarii publici se aplică în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice'', prevede articolul 308 modificat de deputaţi. 

Camera Deputaţilor este for decizional în legătură cu proiectul de lege pentru modificarea art. 301 şi art. 308 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal. 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole